Studenţii aflaţi în vacanţă în staţiunea Costineşti, în perioada 17 iulie – 27 august, se pot bucura, seară de seară, de concertele din cadrul Galelor Studenţeşti 2007. Evenimentul, iniţiat de către Agenţia pentru Sprijinirea Studenţilor, a fost realizat în parteneriat cu MECT, ANT, ANSIT, USR, cu participarea partenerilor media – Radio ProFM, ziarul Gândul, televiziunea U.
Prima săptămână a Galelor Studenţeşti de la Costineşti a fost încheiată printr-un concert rock al formaţiei Timpuri Noi, ce s-a bucurat de largul concurs al celor aflaţi în weekend la mare în staţiunea Costineşti. Duminică seară au avut loc reprezentaţii de dans sportiv şi tradiţional românesc oferite de casele de cultură ale studenţilor din Cluj, Iaşi, Braşov şi Bucureşti. Cei care au încheiat seara au fost cei de la ansamblul „Doina Carpaţilor” al Casei de cultură din Iaşi.
Cea de-a doua săptămână a Galelor Studenţeşti 2007 a debutat marţi seară la ora 21.30, printr-un concert folk. În deschiderea concertului a cântat Nicu Zota, atrăgând mare parte din studenţii plimbăreţi prin jurul Obeliscului, precum şi un grup însemnat de curioşi. Apoi au urmat reprezentanţi ai caselor de cultură studenţeşti din Bucureşti şi Iaşi, prin Valter, care şi-a prezentat cu această ocazie şi noul său album cu 10 piese. Spectacolul a fost încheiat printr-un recital de excepţie al lui Mircea Vintilă, care a reuşit să adune mare parte din cei prezenţi pe faleză. Dar, aşa cum orice lucru bun are şi un sfârşit, concertul s-a terminat cu promisiunea organizatorilor de a repeta frumoasa figură şi miercuri seară, la seara rock, unde sunt aşteptaţi să concerteze cei de la Parlament. (P.D., I.T.V.)
Ziua de tabără se încheie la răsăritul soarelui
Se ştie: primul drum, după cazare, e pe plajă. Normal. După ce mergi câte 10 ore cu trenul şi mai aştepţi vreo 2 la cazare, nimic nu poate fi mai bun