La mijloc de august, Miercurea Ciuc a gazduit o noua editie a Festivalului de Muzica Veche, manifestare care, privita in ansamblu, a fost o reusita, concretizata cu eforturi incredibile de catre entuziastii organizatori ai locului, directoarea Centrului Cultural Judetean, Karda Emese – prototipul managerului modern –, fiind nevoita sa gaseasca solutii „de avarie“, pentru ca din cele sapte proiecte propuse, Ministerul Culturii a aprobat doar doua, in timp ce Departamentul pentru Minoritati al Guvernului a promis o treime din suma alocata anul trecut, dar… nu a mai dat nimic.

… nu a mai dat nimic. Din fericire, s-a implicat si acum o importanta firma privata, iar artistii invitati, anuntati oficial ca nu li se poate asigura „masa“, au acceptat sa suporte costurile, pentru ca dragostea pentru muzica primeaza. De altfel, in cuvintul de deschidere, noul director artistic, muzicologul clujean dr. Francisc Laszlo, a afirmat ca-i este jena ca artistii „sint retribuiti nedemn pentru prestatia lor“. Banta Levente, presedintele Consiliului Judetean Harghita, nu a pomenit nimic in acest sens (in schimb, pe site, traducerea din limba maghiara noteaza speranta sa ca „spiritul si practica autonomiei locale vor evolua in directia buna“ (ceea ce insa nu a rezultat din propria versiune romaneasca); ce a spus primarul Raduly Robert Kalman nu stiu, pentru ca a uitat sa se adreseze publicului si in limba romana.

Comparativ cu editia precedenta, s-au schimbat multe, programele fiind in exces (opt in prima zi, doar la Ciuc!), numarul bisericilor in care s-au derulat, dar si al concertelor din imprejurimi s-au redus drastic, artistii au fost cazati in diverse spatii, astfel incit nu a mai existat acea comunicare permanenta, fireasca, pe care am apreciat-o anul trecut, cind eram ca intr-o mare familie iubitoare de arta din alte veacuri. De fapt, s-au creat fara voie „grup