Plafonul de garantare a depozitelor bancare este principalul atuu al băncii italiene în procesul de fuziune cu cea de-a patra instituţie de creditare din România Marile mişcări bancare de
Plafonul de garantare a depozitelor bancare este principalul atuu al băncii italiene în procesul de fuziune cu cea de-a patra instituţie de creditare din România
Marile mişcări bancare de la nivelul Europei au efecte şi pe piaţa românească. În urma procesului de fuziune la nivel central dintre UniCredit şi Capitalia, în România va avea loc o nouă fuziune: UniCredit Ţiriac va absorbi, până la sfârşitul acestui an, Banca di Roma, reprezentanţa Capitalia din ţara noastră.
După ce la începutul lunii iunie a acestui an a finalizat cea mai spectaculoasă fuziune, UniCredit Ţiriac se pregăteşte, la rându-i, de o altă absorbţie pe piaţa autohtonă. Din această toamnă, conducerea băncii, care a urcat pe locul patru în topul pieţei autohtone, urmează să avizeze proiectul privind trecerea sub propria umbrelă a reprezentanţei din România a Băncii di Roma, divizie a grupului Capitalia, aflată la rându-i în proces de fuziune cu UniCredit.
Surse avizate din cadrul UniCredit Ţiriac susţin faptul că, în România se aşteaptă ca banca-mamă să hotărască, în cadrul şedinţelor AGA din cursul lunii august, planul general de fuziune.
"În această toamnă va începe procesul de fuziune, care, după primele previziuni, nu va dura mai mult de două-trei luni de zile, ţinând cont de faptul că sucursala din România a Banca di Roma este o bancă mică care dispune în prezent de aproximativ 80 de angajaţi", ne-au declarat sursele citate. Deocamdată, la nivelul UniCredit Ţiriac, subiectul privind preluarea Băncii di Roma este mai mult tabu, departamentul de comunicare transmiţându-ne că, până la primirea deciziilor finale de la sediul central al UniCredit, conducerea băncii din România nu v