Societatea furnizoare de energie electrica ENEL a reusit sa intinda la maxim nervii beneficiarilor. Si nu vorbim doar de micii consumatori de energie electrica, ramasi din cauza caderilor de curent fara aparatura electrocasnica, ci si de marii clienti ai ENEL.
Daca in cazul cetatenilor de rand conducerea ENEL gandeste ca bietii oameni, care si asa s-au vazut cu investitiile pe care le considera adevarate averi duse pe apa Sambetei, nu isi mai permit si luxul de a ii da in judecata pentru pagube, in cazul marilor beneficiari societatea a gasit placa „am anuntat intreruperea de curent la radio”.
Din punctul de vedere al societatilor care inregistreaza pierderi din cauza ENEL, lucrurile sunt vazute altfel. „Eu nu pot sta in fiecare zi sa monitorizez la radio cand anunta ENEL intreruperile de curent. Mi se pare corect sa ne anunte, nu este atat de greu.
Suntem, pana la urma, un sanatoriu, o institutie medicala, unde avem aparate care sunt afectate si unde pacientii nu pot astepta, isi pierd tratamentele”, a declarat Septimiu Bourceanu, managerul Sanatoriului Balnear si de Recuperare Techirghiol.
Supararea managerului Sanatoriului Techirghiol este indreptatita, avand in vedere faptul ca, de data recenta, doua aparate din dotarea institutiei au fost „arse” din cauza unei pene de curent. Mai exact, a explicat Septimiu Bourceanu, panoul de comanda de la doua bai galvanice s-a stricat, necesitand reparatii in valoare de 30 de milioane de lei.
Desi pentru un sanatoriu precum Techirghiol suma in cauza nu este fabuloasa, este totusi o paguba, pentru care ar putea fi intentat chiar si proces impotriva ENEL.
Din pacate insa, un asemenea demers ar dura prea mult pana la o pronuntare in favoarea pagubitului, in plus, Sanatoriul Techirghiol inca functioneaza in relatia cu ENEL dupa un contract vechi, in care nu prea ex