Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat, ieri, că mijlocaşul Ovidiu Herea a semnat un contract pe patru ani cu gruparea din Bulevardul Ghencea. “Herea are la ora asta şi un contract semnat cu Steaua. Herea a semnat miercuri seară pe patru ani”, a declarat Becali pentru Sport.ro. “Am negociat cu Herea acum două luni, am oferit 1,7 milioane, Iacov a refuzat. Am văzut apoi că Herea se transferă la Rapid. Nici o problemă. Apoi, a venit impresarul lui la mine şi m-a întrebat dacă îl mai vreau, că jucătorul nu a semnat cu Rapid, nu s-au înţeles la bani.
Jucătorii nu sunt sclavi, iar patronii nu sunt stăpâni pe oameni, jucătorul se duce unde vrea”, a spus Becali. Finanţatorul stelist a menţionat că l-a sunat pe patronul Rapidului, George Copos, să-i spună că jucătorul e al său. “Sunt la mare, Argăseală, Adi Ilie, pot lua hotărâri, i-am spus, nu mă bag. Recunosc că trebuia să-i spun să accepte concurenţa, nu mai merge să vorbeşti cu primul secretar, să pui pile. Mi-a fost jenă să-i spun, că eram la el în hotel. S-a comportat extraordinar, a mai rămas o zi acolo ca să mă aştepte pe mine. Mi-a fost jenă să mai stau în hotelul lui, am luat familia şi am plecat, nu mai puteam sta în hotelul lui. Nu văd însă unde sunt vinovat în cazul Herea”, a comentat Becali.
Finanţatorul spune că, dacă Rapid ar câştiga lupta pentru Herea, nu ar fi nici o problemă din partea sa. “Există comisii specializate. Dacă Herea va ajunge la Rapid, foarte bine, Herea nu e Dumnezeu. Să vedem legile ce spun. Vreau să rămân prieten cu Copos. Herea a spus că nu merge la Rapid şi că vrea la Steaua. Nu puteam eu să ghicesc că nu e în ultimele şase luni. Mă bat până la capăt pentru el, dar n-o să-mi dau viaţa pentru Herea. Copos e băiat bun, dar tot comunist rămâne”, a mai spus Becali. (D.R.)
Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat, ieri, că mijlocaşul Ovidiu Herea a semnat un contract pe