Citeodata, vizionarea televiziunilor de stiri sau cititul ziarelor ma ingretoseaza. Mai ales atunci cind, fara a face un efort deosebit, dau peste niste imagini sau rinduri care ma mint in fata, care incearca sa ma convinga asupra unui „adevar“ servit in mod grotesc. Evident, acest lucru este direct proportional cu implicarea politica a patronului sau cu marimea facturilor pe care le au de platit ziaristii. Multi l-au tratat cu condescendenta pe presedintele Constantinescu de cind s-a declarat „invins de servicii“. Presedintele voia sa zica de „serviciile“ din spatele presei. Dar, dintr-o oarecare sfiala fata de presa, nu a mai apucat sa zica tare. Eu, insa, cred ca i-am inteles frustrarea. Nu e usor, intr-o lume libera, libera si stricata, sa te lupti cu neonesti care folosesc libertatea cuvintului si a imaginii pentru rahaturile care sint aspiratiile lor de putere si bogatie.
Trei, patru sint cei care au majoritatea mass-media care conteaza. Au presa si au transformat-o intr-o caricatura a insesi realitatii noastre cotidiene. Realitatea sociala sau politica nu este un fapt independent de subiectiv, o situatie obiectiva. Nu, realitatea este totodata reprezentare si imaginar. Si, evident, cum stam cu ochii pe mass-media, ceea ce vedem si ceea ce citim ii devine fiecaruia realitate, dupa puterea fiecaruia de a filtra si de a privi critic. Libertatea cuvintului adica, in ultima instanta, libertatea de a forma (sau de a deforma) trebuie insotita de responsabilitate.
De cind sint artilerie in lupta pentru putere politica, televiziunile si ziarele si-au rafinat tertipurile prin care isi bat joc de bunul-simt. Nu folosesc cuvinte precum realitate sau adevar, acestea fiind subiectiv percepute de fiecare dintre noi. Dar bunul-simt, masura, cumpatarea sint lucruri care se afla in noi si la care s-au referit de-a lungul vremurilor filozofii. De exem
