O stire aproape trecuta cu vederea anunta ca undeva cineva a facut o aproximare a costurilor luptei cu coruptia. Cu vorbe de inteles, costurile par sa fie egale ba chiar sa intreaca pagubele aduse de coruptie. Este de crezut, de cele mai multe ori nu seriful singur prindea banditul, ci potera. E drept, confruntarea finala, efectul artistic, revenea cu totul eroului, si nu figurantilor.
Dar si in film, si in realitate, figurantii au rolul lor si costa. Avand de a face cu o evidenta, nu putem spune ca lupta anticoruptie seamana cu activitatea pompierilor care, pentru a avea ce stinge, intai dau foc.
E vorba despre pompierii dintr-o legenda urbana si nu de cei pe care ii asiguram de toata admiratia si respectul nostru. In schimb se vede limpede ca nu e vorba nici de "pesti mari", nici de "plevusca", pentru ca lupta anticoruptie n-ar putea fi considerata un fel de pescuit. Pescuitul se bazeaza pe trei factori, lacomia pestilor, meseria pescarului si norocul. Paradoxal, in lupta anticoruptie, mai precis in coruptie exista lacomie, exista "meserie" nu oricine poate sa corupa, dupa cum nu oricine poate sa-i insface pe corupti, iar despre rolul norocului in lupta anticoruptie ori in actul de coruptie merita sa se scrie un tratat. Inainte de toate, trebuie precizat faptul ca un act de coruptie nu poate fi realizat decat de un privat in relatia cu un functionar al statului. In al doilea rand o definitie clasica a coruptiei spune ca ea se produce cand un angajat al unei entitati de stat actioneaza sau nu actioneaza - depinde de situatie - impotriva intereselor legale. De aici se presupune ca pot exista multe niveluri ale coruptiei care nu depind de cuantumul beneficiilor, ci de nivelul deciziei. In cancelariile de la Bruxelles, inaintea aderarii "sarmanelor orfeline" din Balcani, circulau doua epitete dedicate, coruptie pentru Romania, criminalitate pentru
