Un ghid de lectura in functie de temperatura. Imperfecta, frivola si cu un usor iz de iarmaroc, asa ar trebui sa sune eventuala reclama la ghidul destinat unui anumit tip de lectura pe care am de gand sa-l termin la inceputul anului viitor chinezesc. Ideea nu mi-a venit, cum s-ar crede, de la caldura de-afara. Ea e rodul unei duioase indignari de cititor provocate de o remarca a lui Emilio Cecchi.

In mod curios si neasteptat, Cecchi vedea in miticul Tezeu un fel de sergent cu bastonul de cauciuc mereu ridicat. Desi il pretuiesc pe eseistul italian, de data asta, mi-am spus fara nici un fel de ingaduinta, l-a batut soarele Greciei in cap. Si, convins fiind ca un cititor bine intentionat are mai multa dreptate decat un autor prost plasat, am decretat ca ghidul trebuie sa contina macar doua interdictii.

Prima: nu incercati sa cititi cand sunt peste 30 de grade Celsius la umbra Omul fara insusiri al lui Musil, Ulysse al lui Joyce si Somnambulii lui Broch. A doua: evitati cu orice pret, vara, Strainul lui Camus, Moartea lui Ivan Ilici de Tolstoi si Lumina de august a lui Faulkner.

Puteti, in schimb, pentru a simula o oarecare logica, un imbold de simetrie si de consecventa, sa va destindeti iarna cu Un caz de mutilare al lui Greene, Micuta tobosareasa a lui John Le Carre si Zgomotul alb al lui Don Dellilo.

Destindere si bun-simt. Delicatese si placere. Distinctie si desavarsita rigoare. Sunt astea coordonatele ghidului meu? Nu stiu. Stiu insa ca un subcapitol consistent, cel mai mare, fara indoiala, trebuie sa se ocupe de cartile bune de citit la temperatura normala a camerei (conditiile artificiale create de aparatele de aer conditionat, de ventilatoare, calorifere etc. trebuie luate in calcul drept ceea ce sunt, adica niste pseudoincubatoare).

Risc aici cateva nume dintr-o pudoare profesionala: Arthur Machen cu Cei trei impostori,