Principalii jucători mizează pe un potenţial enorm de dezvoltare, anul trecut piaţa de profil depăşind 14 milioane de euro Estimată la o valoare de aproape 14 milioane de euro, piaţa
Principalii jucători mizează pe un potenţial enorm de dezvoltare, anul trecut piaţa de profil depăşind 14 milioane de euro
Estimată la o valoare de aproape 14 milioane de euro, piaţa băuturilor energizante din România se află de-abia la începutul perioadei de creştere. Evoluţia pozitivă a acestui segment va fi resimţită, însă, de doar cinci companii care deţin împreună peste 90% din piaţă.
Primele două poziţii sunt ocupate de două nume recunoscute la nivel internaţional - Red Bull Austria şi Coca Cola, ce comercializează băutura energizantă Red Bull, şi respectiv Burn. Urmează compania Pepsi, cu băutura Pepsi X, şi Spitz Austria-Red Force.
Poziţia de lider pe care compania austriacă o deţine la nivel internaţional se menţine şi în ţara noastră, unde deţine o cotă valorică de 60%. Anul trecut, distribuitorul celebrei băuturi a înregistrat o cifră de afaceri de peste 16 milioane de euro, faţă de 10 milioane de euro în 2005.
Vânzări de 2,4 milioane de litri, în 2006
Tendinţa de creştere se menţine şi în prima parte a anului în curs, când afacerile distribuitorului de băuturi energizante Red Bull s-au majorat cu 35%, faţă de perioada similară a anului trecut. Potrivit oficialilor companiei, piaţa de profil este una dinamică, care îşi va menţine trendul consemnat de studiile de cercetare la finele anului trecut.
Astfel, potrivit datelor furnizate de compania de cercetare AC Nielsen, în 2006, piaţa băuturilor energizante a crescut în valoare cu 107,8 puncte procentuale faţă de 2005, până la valoarea de 46.704,8 mii lei, respectiv 2,4 milioane litri în volum. "Categoria băuturilor energizante s-a dezvoltat foarte mult în ultimii doi-trei ani. @N_