Editia de campionat care va incepe astazi va fi, cu siguranta, cea mai tare din intreaga istorie. Fotbalul romanesc va avea in sezonul international viitor, doua echipe in Liga Campionilor (dintre care una direct in grupe!), patru in Cupa UEFA si una in Cupa UEFA-Intertoto. Daca, in mod teoretic, pentru sapte locuri europene pot lupta zece echipe, pentru evitarea celor patru pozitii care duc spre matineele ligii secunde lupta este la fel de acerba, cele doua zone ajungind sa se interfereze. Iata de ce, saltul valoric al campionatului, de neimaginat acum citiva ani, este dublat din ce in ce mai mult de un salt financiar, echipele care nu au un buget solid avind sanse reduse de a rezista unei asemenea incercari. Criteriile de evaluare ale echipelor inainte de start sint cit se poate de nesigure: bugetul mare nu asigura, automat, valoarea (exemplu, FC Arges, echipa retrogradata in sezonul trecut), rezultatele din meciurile de pregatire nu sint edificatoare, nici campania de transferari: vin o sumedenie de jucatori straini despre care nu se stie mare lucru, iar balanta dintre omogenitatea unui lot sudat si masivitatea unei campanii de transferari este instabila. In cele ce urmeaza, vom sintetiza activitatea de vara a celor 18 echipe, concluziile putind fi trase mult mai tirziu. Grupa "Champions League"
Campioana, Dinamo, si-a aratat cel mai mult coltii, atit prin achizitii, cit si prin rezultatele excelente obtinute in amicale, dar a capotat la primul examen oficial, Supercupa Romaniei. Steaua incearca sa renasca alaturi de un antrenor nou, diametral opus fostului tehnician, Cosmin Olaroiu, nasterea fiind extrem de grea. Rapidul se confrunta cu greutati in privinta relatiilor conducere-jucatori-suporteri (ceea ce n-a impiedicat-o sa cistige Supercupa), iar CFR Cluj este - la ora actuala - singura echipa care poate ataca suprematia Capitalei.
Dinamo (antrenor,