Ce carte are - în clipa asta - în lucru Şerban Foarţă ? E o întrebare cum nu se poate mai nimerită pentru coordonatorii anchetelor revuistice de la noi, pentru ludicii pariori deprinşi într-ale cititului, pentru contabilii gata oricând să traseze grafice şi nu mai puţin pentru însuşi poetul Cantafabulelor. Numai pe baza listelor de proaspete apariţii ale ultimilor - să spunem - şase ani şi numai survolând standurile Editurii BrumaR putem trasa deja un tablou cu marginile ample şi cu conţinut - din loc în loc - absolut de nebănuit. De la Caragialeta şi Caragialeta bis la Istoriile unui matroz întors de pe planeta roz, Foarţă şi-a purtat cu sine imprevizibilul (între coperte) şi consecvenţa (între volume). Sau viceversa. Ca să nu mai amintim de relativ recentele Rimelări, transplantate din paginile Dilemei Vechi în cele ale Editurii Cartea Românească.

Poate că, la absolută rigoare, aceste volume şi ritmurile în care ele se succed fac dovada unei teribile maşinării de instrumentat versuri. Perfecte prozodic, dar susceptibile - cu un termen imprecis - poetic. De ce nu aflăm nimic despre autor, în schimb înţelegem totul despre fractali, Caragiale, Isadora Duncan, şi alţii, şi altele? Pe unde să răzbată profunzimile şi trepanaţiile în cazul unor asemenea forme impecabile şi impersonale, lipsite complet de asperităţi sau de fisuri cât de mici? Pot răspunde prompt şi sec acestor poziţii sceptice. Dacă Foarţă chiar plăteşte un tribut periodic propriei formule, de ce nimeni nu-i poate anticipa - niciodată - mutările? Previzibil e numai faptul că, în toate volumele sale de poezie, vom avea câte-o altă, nouă, paradă de ingeniozitate. Iar acesta - vă rog să mă credeţi - nu poate fi un cap de acuzare serios.

Mai ales acum, o dată cu voluminoasa şi eleganta Carte a psalmilor - pre stihuri retocmită de Şerban Foarţă. Să clarificăm, înainte de toate, contextul: prima trad