Foto: EvZ
Secretarul general al guvernului, Ilie Bolojan, este primul oficial care scoate la lumina sistemul de relatii politico-economice de la RAAPPS.
Acesta a facut publice in premiera listele contractelor de inchiriere si de vanzare a caselor de protocol, strarnind o adevarata furtuna mediatica si politica.
EVZ: Ati avut predecesori celebri care au administrat „mosia” RAAPPS. In ce stare ati gasit-o?
Ilie Bolojan: Inainte de a veni ca secretar general, nu am auzit decat lucruri rele despre RAAPPS. Erau tot timpul la rubrica „nu faceti ca ei!”. In discutia pe care am avut-o cu premierul Tariceanu, la numire, ma gandeam sa imi asum raspunderea pentru aceasta Regie. Nu am apucat. Premierul mi-a cerut sa fac ordine la Regie. Mie imi place sa fac ordine, mai ales cand ne referim la sisteme cancerigene.
In ce consta „cancerul” de la RAAPPS?
In primele zile m-am trezit cu tot felul de adrese de la Regie prin care mi se solicita sa aprob diverse prelungiri de contracte sau repartitii de spatii. Nu mi-a convenit sa dau aprobari, sa dau acatiste. Ce spatii se repartizeaza, cui se repartizeaza... Prima masura pe care am adoptat-o a fost sa opresc acest sistem de repartitii.
Ce era rau in acest sistem de repartitii?
Anumite spatii nu se scoteau la licitatie pentru folosinta, ci se atribuiau direct.
Cui?
Celor scutiti de licitatii: fundatii, asociatii, companii private care aveau in domeniul de activitate tiparirea, companii media care editeaza ziare, trusturi de televiziune. Oricine care isi trecea in statut tiparirea, dar poate ca n-a tiparit nimic, avea dreptul la repartitie directa. Grosul spatiilor era repatizat la aceste SRL-uri cu „competente” in domeniul tipariturilor.
Pe lista repartitiilor sunt si politicieni, fosti demnitari.
Cazurile acestea au f