Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal la NASA: astronautii au plecat beti in misiune

Publicat in HotNews, vineri 27 iulie 2007 ·

seedmagazine.com

Agentia spatiala americana are probleme serioase de imagine dupa ce s-a aflat ca austronauti ai NASA au zburat in spatiu dupa ce consumasera bauturi alcoolice. Medicii avertizasera ca acestia sunt atat de beti incat pot fi riscuri de securitate.

Informatia a aparut joi, in revista specializata Aviation Week&Space, care citeaza un raport intern al NASA si a fost preluata de toata presa internationala.

Potrivit documentului, NASA a constatat ca astronautii au consumat importante cantitati de alcool, inclusiv in cele 12 ore care precedau zborul, desi regulamentul interzice orice consum de alcool de catre membrii echipajului. Nu a fost precizat numarul astronautilor care au incalcat regulamentul.

Oficialii agentiei au refuzat sa comenteze informatiile, dar vineri se asteapta o reactie pe acesta tema.

Scandalul vine la cinci luni dupa ce NASA a mai trecut printr-un moment jenant, cand un fost astronaut, Lisa Nowak, a fost inculpata pentru tentativa de rapire si furt cu agresiune.

Fosta astronauta a navetei Discovery parcursese 1 500 km, conducand non-stop din Texas pana in Florida, pentru a o agresa pe Colleen Shipman, un capitan in aviatia americana, pe care o suspecta ca intretine o relatie cu astronautul William Oefelein.

Sabotaj la NASA

Pe de alta parte, NASA a anuntat, joi, ca un computer care urma sa fie instalat la bordul navetei spatiale Endeavour, programata pentru lansare in 7 august, a fost sabotat. Inginerii care verifica naveta spatiala au constatat ca firele unui computer care trebuia livrat Statiei Spatiale Internationale cu ajutorul Endeavour au fost taiate.

“Avarierea materialului a fost comisa intentionat de un angajat”, a declarat un purtator de cuvant al Agentiei spatiale americane, citat de cotidianul The Guardian in editia electronica.

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 10 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 57 minute
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 4 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 10 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 7 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°