Mircea Eliade a cunoscut pentru prima oară loviturile cenzurii - în sensul interdicţiei publicării unui articol - la vârsta de 20 de ani. Colaborarea la Cuvântul (începând cu toamna anului 1926 şi regularitatea apariţiei celor două foiletoane săptămânale) îi conferea o anumită celebritate, ce va fi consolidată prin cele 12 "secvenţe" ale Itinerariului spiritual. Era considerat drept şeful generaţiei, în numele căreia îi plăcea să vorbească.
Pamfil Şeicaru şi Nae Ionescu aveau mare încredere în tânărul lor colaborator şi-i trimiteau articolele direct la tipografie, fără să le mai citească în prealabil. Au intervenit însă mici incidente. Nu totdeauna părerile redactorului coincideau cu cele ale conducerii ziarului, aşa că, de la începutul anului 1928 materialele sale au început să fie cenzurate. Am publicat unul din aceste eseuri interzise, pe marginea căruia se păstrează însemnarea autografă a autorului: "Articol scris în sept.-oct. 1928. Refuzat de Nae Ionescu sub pretext de Ťegoism feroceť1.
Polemizând cu G. Călinescu şi chiar cu Nae Ionescu - idolul tinereţii sale - Eliade nu se sfia să-şi prezinte propriile opere, pentru a demonstra vastitatea şi temeinicia lor. într-adevăr, tonul e puţin infatuat. Făcând paradă de erudiţie, autorul exagerează conflictul dintre generaţii.
Articolul intitulat Chemarea la ordine dezvăluie şi unele cancanuri şi mici mizerii din lumea redacţională a revistelor şi editurilor deceniului al treilea, atât de asemăntoare, vai! - cu situaţia noului mileniu în care ne aflăm.
Cenzura însă, ca instituţie punitivă a statului, o va cunoaşte cu ocazia tipăririi romanului întoarcerea din rai.
La începutul anului 1934, o dată cu reintroducerea stării de asediu este suspendată apariţia ziarului Cuvântul şi se introduce cenzura. Pentru a primi dreptul de difuzare, fiecare carte avea nevoie de o aprobare specială.
R
