Una dintre prejudecatile sumbre pe care ni le-a indus socialismul multilateral dezvoltat, mai apoi tranzitia si, si mai apoi, navala capitalismului fantezist, una dintre prejudecatile din seria "Romanii, sa ia premiu la Cannes?! Vezi sa nu!" (si uite ca l-au luat! ) sau "Numai la noi se poate intampla asa ceva!", cum ar fi, de pilda, sa nu existe locuri in spitale, pe cand dintr-un film precum Invaziile barbare (Premiul Oscar pentru cel mai bun film strain - canadian, in speta - acum trei ani, daca mai tineti minte) aflam ca se intampla mersi-bine si la altii, una dintre prejudecatile acelea demolatoare de idealuri si castratoare de avanturi afirma ca, in Romania, cetateanul mijlociu (care nici nu prea exista, de altfel) este, din motive economice, in primul rand, dar si din ratiuni nevrotice, reticent fata de fenomenul cultural. Ca, adica, omul "obisnuit", salariat mediu pe economie ori pensionar din alta categorie decat Armata, Securitate si fostul Comitet Central, nu are bani si, in consecinta, nici chef sa frecventeze alte manifestari artistice decat, eventual, cate-un concert sau cate-o expozitie gratuit(a).
Asta si pentru ca, la urma urmei, nici apetit estetic nu mai are, compromis fiindu-i acesta de manifestarile cotidiene ale vietii inconjuratoare, de la politica la traficul orasenesc si de la ziarele de scandal la scandalurile propriu-zise de-acasa, de la serviciu ori din societate.
In timp ce... In timp ce am vazut cu ochii mei cum toate cele 1.134 de scaune ale Salii Mari a Teatrului National din Bucuresti au fost ocupate, acum cateva zile, la turneul Teatrului Academic de Arta din Kiev cu Lacul lebedelor, de cetateni care dadusera nu tocmai putini bani pe bilet si care cetateni, in majoritate, erau (aratau, vorbeau si se purtau ca niste) oameni normali, adica nu milionari sau ziaristi. In timp ce, la o coada enorma, am asteptat doua ore, ac
