Şeful PSD Mureş, Ovidiu Natea, a declarat ieri, într-o conferinţă, că Adrian Năstase, Miron Mitrea şi Sorin Oprescu ar trebui să revină în conducerea partidului. Natea a spus despre Năstase că „s-ar putea să revină pe cel mai înalt scaun din PSD”.
Despre Năstase, Natea crede că este „un politician mai versat şi mai serios” decât Mircea Geoană. Reacţia liderului PSD Mureş vine după ce Adrian Năstase a anunţat că doreşte să revină în prim-planul partidului, oferind şi o soluţie la criza actuală a formaţiunii: intrarea la guvernare alături de PNL.
Despre acest proiect s-a pronunţat ieri şi liderul filialei doljene a PSD, Ion Călin. Un apropiat al lui Mircea Geoană, Ion Călin, a găsit, totuşi, planul lui Năstase viabil: “Trebuie să privim în perspectivă, să vedem cu cine putem colabora.
Cu PD nici nu poate fi vorba, pentru că şi-au pus în statut un articol discriminatoriu în care exclud orice colaborare cu PD. Moarte până la capăt. Cu UDMR ne-am cam prins noi că vin întotdeauna la putere.
Cum se schimbă puterea, hop şi ei. Deci, cu cine putem face o majoritate profesionistă? Rămâne PNL. Nu am putea face acest lucru decât stând la o masă şi armonizând programul de stânga cu cel de dreapta, lucru care s-a demonstrat performant în Germania de exemplu”. Şi deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat ieri, citată de Mediafax, că oferta lui Năstase „poate fi considerată o soluţie”. (F.N.)
Şeful PSD Mureş, Ovidiu Natea, a declarat ieri, într-o conferinţă, că Adrian Năstase, Miron Mitrea şi Sorin Oprescu ar trebui să revină în conducerea partidului. Natea a spus despre Năstase că „s-ar putea să revină pe cel mai înalt scaun din PSD”.
Despre Năstase, Natea crede că este „un politician mai versat şi mai serios” decât Mircea Geoană. Reacţia liderului PSD Mureş vine după ce Adrian Năstase a anunţat că doreşte să revină în prim-planul par