Dan Perşa este, fără îndoială, unul dintre cei mai originali şi promiţători prozatori români apăruţi după 1989. Mereu nelinişit, explorator neobosit de noi formule epice, prozatorul nu calcă de două ori pe aceeaşi cărare literară. Fiecare dintre cele trei romane publicate până în prezent are mize stilistice şi tematice clar delimitate, nici un element comun nu se transferă de la unul la altul. Vestitorul, romanul de debut, este o fiestă a stilului, autorul dovedinsu-se un excelent cunoscător şi fin parodist al limbii vechi şi al strategiilor textuale ale cronicarilor din perioada medievală. Şah orb, revine într-un trecut mult mai apropiat, este un roman de evocare a studenţiei autorului, derulată în ultimul deceniu al regimului comunist. În fine, Război ascuns este o carte scrisă în maniera literaturii religioase, ce trimite mai mult sau mai puţin discret spre conflictele religioase din secolul al XVII-lea. Ceea ce impresionează în primul rând în proza lui Dan Perşa este extraordinara adaptare stilistică a autorului, capacitatea sa fără egal de a conferi deplină naturaleţe şi surprinzătoare prospeţime unor formule lingvistice demult ieşite din vocabularul curent. Prozatorul are o inteligenţă narativă ieşită din comun, dublată de o formidabilă dexteritate în abordarea (pe verticală, din perspectivă cronologică, dar şi pe orizontală, în funcţie de background-ul cultural al personajelor) diverselor paliere ale limbii. Fiecare nou roman al său propune altă formulă narativă, cu registrul stilistic adecvat. De aceea, în pofida faptului că avem de-a face cu un stilist prin definiţie, nu se poate vorbi despre o voce unică, inimitabilă, Dan Perşa, ca despre un son Sadoveanu, Camil Petrescu sau Nicolae Breban, să zicem. Fiecare nouă carte semnată Dan Perşa pune în lumină o cu totul altă voce narativă, cu particularităţi specifice. Or, aceasta nu este deloc în defavoarea contem