Il urăsc! Urăsc omul ocupat. Ocupat de repetatul continuu, rectiliniu şi uniform: sunt foarte ocupat! Am atătea pe cap!De ce il urăsc?
Il urăsc! Urăsc omul ocupat. Ocupat de repetatul continuu, rectiliniu şi uniform: sunt foarte ocupat! Am atătea pe cap!
De ce il urăsc? Pentru că e atăt de ocupat, incăt il găseşti doar o dată in viaţă, ca mai apoi să intre in tagma celor pe cale de dispariţie.
Ce dracuâ faci, bre, tot timpul? In afară de solitaire-ul ăla pe care-l freci tot timpul şi de cafeaua pe care o dezmorţeşti!
E directorul, managerul sau secretarul. E omul care iţi dă numărul lui de telefon, ca mai apoi să nu iţi mai răspundă niciodată!
- Bună⦠bla-bla avem, putemâ¦
  - Da, sigur, cum să nu! Pare interesant⦠sună-mă ca să...
 - Ok, mulţumesc, ţi-l pot trimite pe mail...
 - Da, e mai bine, notează...
 - Bine, il aveţi pe mail măine...
 - OK, il citesc şi vă răspund!
Şi pauză⦠Celălalt capăt al firului, fie el mobil sau e-mail, intră in triunghiul bermudelor şi nu mai dai de el niciodată. Poate la benzinărie, din greşeală, unde i-ai bate obrazul, dar ceva te reţine. Mai bine bate-l! De fapt, bate-l direct ca să se inveţe minte⦠Ocupatuâ vieţii!
Mi şi ni s-au intămplat de un milion de ori să vorbim cu anume persoane şi/sau personaje care mai de care cu fundul pe un scaun de piele sau nu. Oameni cu care vorbeşti in prealabil, te inţelegi, ajungi la un minimum de relaţie, după care... pauză. Marea pauză. Ajungi să te intrebi the fuck itâs wrong? Ce am făcut? L-am inşelat? Am greşit intr-atăt?
Ce-am făcut?
Unii oameni nu inţeleg un lucru. Că poate eşti mai in stare de a lua un refuz, un NU hotărăt in braţe decăt un tras pe fund. Un refuz, fie el şi fără comentariul de rigoare, pare mai fair şi mai bine primit decăt un amăgit cu texte de blondă care nu ma
