Bolnavii care au nevoie de dializă sunt transportaţi, gratuit, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova de maşinile unei firme de taxi care are contract cu unitatea sanitară Conducerea Bolnavii care au nevoie de dializă sunt transportaţi, gratuit, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova de maşinile unei firme de taxi care are contract cu unitatea sanitară
Conducerea Spitalului Judeţean Craiova a renunţat la serviciile Ambulanţei Dolj din cauza uzurii avansate în care se află maşinile şi a costurilor pe care acestea le implică. Locul ambulanţelor a fost luat, în urma unei licitaţii, de taxiuri.
Potrivit conducerii spitalului craiovean, s-a ajuns în această situaţie deoarece maşinile Ambulanţei nu mai făceau faţă din punct de vedere al uzurii fizice şi morale. "Sunt situaţii în care sunt depăşite de evenimente. De exemplu, cum a fost acum perioada de caniculă, cu sute de solicitări, nu este tocmai avantajos din punct de vedere al sănătăţii bolnavului să stai să aştepţi după o ambulanţă zeci de minute. Pe de altă parte, salvările sunt foarte vechi şi fizic, şi moral", ne-a declarat managerul Spitalului Judeţean Craiova, Cristina Calangiu.
Taxiul, mai ieftin decât ambulanţa
Până de curând, spitalul a avut contract cu Serviciul de Ambulanţă Dolj. Conducerea unităţii sanitare spune însă că a fost nevoită să renunţe la acest contract. A organizat o licitaţie, în urma căreia câştigătoare a fost desemnată o firmă din Craiova, care a cerut pentru serviciile oferite cu 150 de milioane mai puţin decât cei de la Ambulanţă. "Este vorba de o firmă de taxi.
Au venit cu o ofertă avantajoasă, jumătate din preţul cerut de Serviciul de Ambulanţă, iar condiţiile sunt altele", ne-a declarat managerul spitalului.
Despre serviciile pe care taxiurile le oferă spitalului, managerul ne-a spus: "Se asigură transportul de acasă la spital şi invers,