Ion Iliescu se simte in acelasi timp incoltit de adversari si abandonat de propriii tovarasi. Ofensiva sa mediatica din ultima perioada pare conceputa mai degraba pentru a-si crea un alibi decat pentru a intra in polemici epistolare. Fostul presedinte se teme ca dosarele revolutiei si mineriadei ar putea fi terminate inainte de vreme si ca va fi facut raspunzator pentru mortii inocenti din perioada tulbure a schimbarii de regim. Scrisoarea trimisa lui Traian Basescu nu este, deci, doar reactia unui politician jignit sau a unui adversar ranchiunos, ci si parte din strategia de aparare pe care Ion Iliescu incearca sa si-o construiasca dincolo de zidul prietenesc al fidelilor din sistemul juridic autohton. Fostul sef de stat atrage atentia ca este hartuit pentru ceea ce reprezinta acum ca politician, si nu pentru ceea ce a facut in decembrie 1989, iunie 1990 sau septembrie 1991, astfel incat eventuala sa vinovatie sa fie decontata politic pornind de la premisa ca ar fi devenit incomod pentru actualul presedinte. Acest alibi pe care si-l construieste Iliescu l-ar putea salva insa doar in fata electoratului sau, estimat de sondaje la 14 procente. Pentru acesti simpatizanti captivi nu conteaza nici biografia sa comunista, nici compromisurile morbide facute la revolutie, nici blocarea reformelor in cei zece ani cat a stat la Cotroceni. Dar, dincolo de cei care-l idolatrizeaza, Iliescu ar vrea sa intre in istorie ca personaj pozitiv: cel care a condus ostilitatile pentru rasturnarea regimului Ceausescu si cel care a semnat actul de intrare a Romaniei in NATO. Fostul sef de stat crede ca mai poate folosi efectele de distorsiune si acuzele ca paratrasnet in fata adevarurilor care ies tot mai pregnant la iveala. Cum observa Vladimir Tismaneanu, pentru Iliescu istoria este doar "o materie plastica, un obiect amorf, care poate fi modelat dupa cum doresc potentatii momentului poli