Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peninsula, un festival "verde" şi apolitic

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 iulie 2007 ·

La ediţia din acest an, sunt programate peste 200 de evenimente culturale, la care va fi prezent ministrul mediului Atila Korodi A cincea ediţie a Festivalului Peninsula de la Târgu Mureş, din

La ediţia din acest an, sunt programate peste 200 de evenimente culturale, la care va fi prezent ministrul mediului Atila Korodi A cincea ediţie a Festivalului Peninsula de la Târgu Mureş, din perioada 25-29 iulie, îşi propune a fi, prin amploare, cel mai mare din ţară la ora actuală. Organizatorii vor ca el să fie un "festival verde", ecologic, unul apolitic şi multicultural, în care distracţia şi cultura să ocupe părţi sensibil egale.

Potrivit directorului festivalului, Szepessy Szabolcs, numai corturile vor ocupa 2.500 metri pătraţi, iar pe patru scene vor concerta, în cele cinci zile, 100 de formaţii şi 35 de DJ. Dintre trupele străine amintim Lgt din Ungaria, Kosheen, The Exploited, Gogol Bordello, Theatre of Tragedy sau DJ precum Kiss Arena, Pendulum, Tom Novy, Ferry Corsten, Andy C. sau Plump DJ.

Sunt programate peste 200 de programe culturale, inclusiv Civiliada, la care va fi prezent ministrul mediului Atila Korodi. Ediţia din acest an a Peninsulei nu va fi "împănată" cu politică: "Sunt destule universităţi de vară şi tabere, unde cei care au aplecare spre politică se pot manifesta. Noi vrem un festival apolitic", a subliniat Szepessy Szabolcs.

El a arătat că vor fi pentru prima dată bungee-jumping, respectiv carting, sporturi tradiţionale şi sport extrem, sărituri în apă şi aquatlonul, cu întreceri de înot şi alergat, ca şi jocuri de cârciumă - darts, skanderberg şi pocher texan. Jonglerii cu foc şi acrobaţii De asemenea, sunt corturi cu body painting, portrete şi caricaturi, concurs de graffiti, sculptură, tricouri personalizate, măşti funerare egiptene, făcute după faţa clientului, coafură cool, un bunker de artă contemporană, precum şi jo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află luni, 7 iulie 2025, dacă va rămâne sub control judiciar

Gandul acum 26 minute
În cursul zilei de luni, 7 iulie 2025, Călin Georgescu află dacă va rămâne sub control judiciar. Vinerea trecută, luarea deciziei a fost amânată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1. Călin Georgescu află, în c

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 33 minute
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 53 minute
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 19 minute
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum 2 ore
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum o ora
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Video Trupul neînsuflețit descoperit în Munții Mureșului aparține unui cetățean ucrainean. Cadavrul a fost găsit de un cioban

Adevarul acum 55 minute
Trupul neînsufleţit şi aflat în stare avansată de descompunere descoperit sâmbătă de un cioban, în Munţii Maramureşului, aparţine unui cetăţean ucrainean. Zona în care a fost găsit este cunoscută ca fiind o rută frecvent folosită de ucrainenii care

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

20°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

23°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°