Contractul de peste 11 milioane de euro de la Feţeni poate fi preluat de un consorţiu de constructori din România. Din cele opt firme interesate de continuarea lucrărilor la rampa de gunoi, numai Hidroconstrucţia - Grup Iridex a depus o ofertă.
Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, a anunţat recent că s-a încheiat depunerea ofertelor pentru continuarea lucrărilor de la rampa ecologică de deşeuri menajere. Din cele opt firme care au fost interesate, numai un consorţiu format din Hidroconstrucţia SA şi Iridex Grup a depus o ofertă la comisia de licitaţie a primăriei. „Au cumpărat caietele de sarcini firme din Austria, Italia, Germania şi Grecia. Dintre acestea, numai Hidroconstrucţia a depus o ofertă în termenul stabilit de metodologia licitaţiilor publice“, a declarat Mircia Gutău. În toamna anului trecut, lucrările la obiectivul de lângă municipiul Râmnicu Vâlcea au fost sistate după ce firma de construcţii Monticava Strade nu a reuşit să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale. Cu toate acestea, italienii au reuşit să plece de la Râmnicu Vâlcea cu 800.000 de euro, contravaloarea lucrărilor efectuate în cadrul obiectivului. Primarul a afirmat că Monticava nu a realizat decât 7% din volumul lucrărilor contractate. Înţelegerea cu italienii a fost reziliată de Ministerul Finanţelor Publice, după mai multe luni în care autorităţile locale au solicitat acest lucru Oficiului pentru Plăţi şi Contractare PHARE.
Oferta Hidroconstrucţia, cu 600.000 de euro mai mare decât bugetul
Deşi este singurul ofertant, Hidroconstrucţia - Grup Iridex cere o sumă cu 600.000 de euro mai mare decât bugetul aprobat. Menţionăm că fondurile, alocate
printr-un program ISPA al Uniunii Europene, sunt nerambursabile, autoritatea locală din Râmnicu Vâlcea având de acoperit un procent mic din costurile lucrării. Primarul Gutău a spus că special