Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doljenii vând cota de lapte

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 28 iulie 2007 ·

Începând din acest an, vânzarea laptelui poate fi făcută numai pe baza unei cote. Doljenii au început deja să cumpere cote de la producătorii care le-au obţinut. Începând din acest an, producătorii români (individuali, microferme sau ferme) vor putea comercializa doar o anumită cantitate de lapte (numită cotă). Nivelul acesteia, negociat de statul român cu UE, este de aproximativ 3,2 milioane de tone. Această cantitate va putea fi comercializată atât la procesatori (livrări pentru procesare) - aproximativ un milion de tone, cât şi direct pe piaţa liberă (vânzări directe) - aproape două milioane de tone. Comercializarea bovinelor cu lapte atrage, în multe cazuri, şi tranzacţionarea acestui drept. „În luna iunie am avut patru cazuri de transferuri permanente (vânzări) de cotă de lapte. Acestea însumează o cantitate de aproximativ 44.000 de kilograme de lapte“, a declarat Georgeta Ionică, directoarea Departamentului de Administrare a Cotelor de Lapte (DACL) din cadrul Regiunii 4 Craiova.

Tranzacţionarea cotelor, numai prin birourile judeţene ale DACL Potrivit Georgetei Ionică, atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii de cotă de lapte ar trebui să fie atenţi la tranzacţia efectuată. „Tranzacţiile de cotă de lapte se efectuează doar prin birourile judeţene ale DACL“, a explicat directoarea DACL. Potrivit acesteia, acolo se face înregistrarea cererilor de tranzacţie. Dacă transferul de cotă nu este înregistrat la DACL, acesta este, de fapt, inexistent, astfel că vânzătorul rămâne în continuare proprietarul ei. Proprietarii de cotă, la rândul lor, ar trebui să fie atenţi atunci când îşi tranzacţionează dreptul, mai ales că, o dată ce şi-l vor vinde, vor putea să obţină venituri din laptele comercializat numai după ce vor cumpăra, vor închiria sau vor moşteni o cotă. Chiar dacă nu intervin în tranzacţie, reprezentanţii DACL îi sfătuiesc pe producătorii doljeni să nu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum 34 minute
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 2 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum 24 minute
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 11 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 9 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°