Omul modern e dependent de presă, aşa că, dacă nu-i administrezi ştirile medicamentoase din patru în patru ore, din două în două sau chiar din oră în oră, se lasă cu grave

Omul modern e dependent de presă, aşa că, dacă nu-i administrezi ştirile medicamentoase din patru în patru ore, din două în două sau chiar din oră în oră, se lasă cu grave complicaţii, ce se pot dovedi în cele din urmă fatale. Triburile din jungla peruană, enclave de primitivism în mijlocul secolului douăzeci, au şi ele trebuinţă, ca să nu se prăpădească, de ştiri şi de reportaje pe care le sorb ca pe nişte fierturi magice, în ritualuri mistice.

Funcţia presei pentru aceşti indieni rudimentari este asigurată de o gazetă pe două picioare: un povestaş. O gazetă pe două picioare, care străbate distanţele enorme dintre triburi, pentru a-şi susţine monoloagele, adevărate buletine de ştiri lungi de câteva zile.

Ne jenăm de satele noastre încremenite în feudalism, unde ogorul e arat de plugul cu tracţiune bovină; unde canalizarea n-are spor să doboare de pe tron umblătoarea din fundul grădinii; unde căciuloiul de miel e purtat chiar şi pe caniculă, spre entuziasmul fostului cenaclu "Flacăra", care are motive să-şi vadă împlinită prorocirea cântată: "Cu căciulile pe frunte, stăm de veacuri ca un munte".

Ne plângem de ţăranul român, care nu vrea să-şi asasineze cu anestezie miloasă porcul din coteţ, aşa cum îi cere norma europeană; ne plângem de căruţele care ne fac de râs drumurile europene; ne plângem de colbul rural aşezat de trei degete pe o onoare medievală ce se cere periodic spălată cu sânge. Ţăranul român e, în felul său, un jemanfişist, dar să nu-i spuneţi asta, c-o să creadă că-l suduiţi.

Se poate însă şi mai rău. În Peru, există triburi nomade pe care expansiunea civilizaţiei le împinge continuu în hăţişurile junglei amazoniene, ca pe o echipă de fotbal sil