Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Albert Finney şi Ricky Gervais, la „Ora de comedie britanică“

Publicat in Gandul, duminică 29 iulie 2007 ·

TVR 1 le propune telespectatorilor săi, începând de astăzi, două seriale noi, reunite sub conceptul ,,ora de comedie britanică”.Primul serial, care va debuta lunea aceasta, de la 21.15, este ,,Unchiul Silas”, o producţie Marea Britanie 2000, avându-i în rolurile principale pe Albert Finney, Sue Johnston şi Joe Prospero.

Filmul e o ecranizare după H.E. Bates, derulată în Anglia anilor 1900, care urmăreşte aventurile unui puşti de 10 ani. Edward este trimis la ţară pentru a-şi petrece vara împreună cu adorabilul său unchi, Silas.

Unchiul Silas este un bărbat plin de viaţă şi pus pe glume, care face din orice zi banală o sărbătoare. El îşi impresionează nepotul prin nonconformism, dar stârneşte aprinse dispute în rândul consătenilor.

Deţinătorul rolului titular este Albert Finney, reputatul septuagenar nominalizat în 5 rânduri la Oscar şi deţinător a trei Globuri de Aur. În cariera sa de jumătate de veac, Finney a fost eroul mai multor alegeri interesante: a refuzat, pentru a juca în “Tom Jones”, rolul principal din “Lawrence al Arabiei”, şi a creat un extrem de convingător Hercule Poirot în “Crima din Orient Express” din 1974. Finney a ajuns să fie bântuit de acest rol. Starul declara ulterior că lumea nu-l asociază decât cu detectivul creat de Agatha Christie: “Oamenii chiar cred că am o sută şi ceva de kilograme şi că vorbesc cu accent franţuzesc”. Oricum, una dintre nominalizările la statueta acordată de Academia Americană de Film şi-o datorează investigatorului cu mustaţa în furculiţă.

Cel de-al doilea serial din cadrul ,,orei de comedie britanică” este ,,Figuranţii”, o producţie Anglia 2005, cu Ricky Gervais şi Stephen Merchant, cunoscuţi publicului român din serialul ,,The Office”, difuzat recent pe TVR 2.

Fost angajat la bancă, actualmente actor şomer, Andy Millman (Ricky Gervais) încearcă tot ce-i stă în putinţă ca să-şi găsească d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 17 minute
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 4 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 2 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 3 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

AEP reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale: competitorii trebuie să respecte prevederile legale şi să nu continue propaganda electorală

News.ro acum 55 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, iar competitorii electorali trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda el

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 49 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°