Desi e vorba de o zona de conflict aflata in imediata vecinatate a granitelor romanesti despre Kosovo se vorbeste la noi probabil mai putin decit despre Irak, de pilda. Si asta cu toate ca in acest caz ne confruntam cu una dintre cele mai delicate chestiuni de politica externa.
Pentru ca, pe de o parte, in aceasta privinta pozitia de pina acum a Bucurestiului difera sensibil de aceea a principalilor sai aliati occidentali iar pe de alta pentru ca in acest caz nu mai putem recurge la practica comoda de a declara ca ne raliem pozitiei Uniunii Europene. Motivul este simplu: pur si simplu nu exista un consens european in aceasta privinta.
Provincia sirba Kosovo a carei populatie e covirsitor una de etnie albaneza ramine o zona cu un potential de explozie ridicat care poate induce reverberatii periculoase in intreaga Europa.
Situatia conflictuala de acolo cu dubla dimensiune, etnica si relegioasa, cu radacini istorice adinci si complicate, a devenit si mai volatila acum cind Rusia pare mai decisa ca oricind in trecut sa faca din Kosovo un punct cheie al campaniei sale de repozitionare mult mai agresiva atit in raport cu Uniunea Europeana cit si fata de Statele Unite.
Kremlinul a reafirmat saptamina trecuta o data in plus prin vocea ambasadorului sau la ONU decizia sa de a bloca prin veto orice rezolutie introdusa in Consiliul de Securitate care ar propune independenta provinciei, asa cum prevede planul Ahtisaari.
Cum atit Washingtonul cit si principalele puteri europene, Germania, Marea Britanie si Franta, sprijina planul cu pricina ne aflam foarte aproape de un impas major care pare greu de depasit desi cu citeva zile in urma au fost reluate la Viena discutiile pe aceasta tema. Tot ceea ce s-a putut obtine e un ragaz suplimentar pentru negocieri de 120 zile.
Dupa acest termen, dupa cum a declarat chia
