Seceta a ucis orice boare de vânt, dar şi speranţa că paguba de anul acesta se mai poate recupera vreodată. Ţăranii se plâng unii altora, merg la biserică, se roagă să le ierte Dumnezeu păcatele şi să nu-i mai chinuiască, şi cum de la autorităţi n-au primit sprijin nici până acum, nu mai aşteaptă nimic. Îngroziţi la gândul că animalelor le vor lipsi la iarnă furajele, oamenii aleargă şi după ultimul, pai căci şi, dacă ar vrea să le vândă, nu le-ar mai cumpăra nimeni. „S-a vândut vacă mare, cu lapte, şi cu viţel, cu cinci milioane. Păi nu e păcat şi de truda noastră, că numai noi ştim cum ne-am chinuit cu ele, să le dăm degeaba?! Noi avem capre, că sunt animale mai mici, pentru ele am venit să tăiem buruienile d-aci, din şanţ. Acu’ le avem băgate în brânză, la ciobani, la Izvorani. Da’ ce brânză ne-au dat… E greu, nici la asociaţie nu s-a făcut nimic, nu vedeţi că taie cocenii pentru vaci, că nu se mai face nimic de cules? Poa’ să vie Oltu’, că degeaba mai vine acu’, după ce a ars tot!“, îşi spun amarul doi bătrânei din Bălăneşti, comuna Mărunţei. Sunt nevoiţi să alerge singuri pe câmp, fiul e plecat la slujbă, că din agricultură nu se mai trăieşte. Nu mai ţin nici animale mari, toţi încearcă să scape de ele pe prăpăd, aşa că se ajută cum pot cu un măgar. Nu e pretenţios la mâncare şi e tare blând şi ascultător.

„N-am văzut atâta speranţă ca la oamenii ăştia, care muncesc pământul până la sacrificiu“ Cum mergi spre sudul judeţului, priveliştea se schimbă foarte puţin. Seceta şi-a făcut peste tot de cap şi la cei care şi-au lucrat singuri, după puteri, bucăţica de pământ, şi la asociaţiile agricole care au câmpuri întregi cu aceeaşi cultură. Pagubă au şi unii şi ceilalţi, ba chiar cei din asociaţii mai au de acoperit şi credite la bănci. La Radomireşti funcţionează mai multe asociaţii şi societăţi agricole, oamenii păstrând pentru ei doar parcelele mici pe