Clima a constituit o preocupare permanentă a omului din trecut. Viaţa de zi cu zi se concentrează în jurul manifestărilor climatice astfel încît orice evoluţie "stranie" a vremii este cu grijă consemnată. Pagini de cronici sau de manucrise păstrează azi o puzderie de însemnări în care timpul este eroul principal. Vă ofer astăzi numai cîteva dintre ele.
La 1724, Muste scrie în Letopiseţul său: "În luna lui septembrie, s-au pornit ploi grele, cît au venit apele mari afară de măsura lor, pe cum veniau de altădată, şi au înnecat multe dobitoace şi oameni ales la ţinutul Tecuciului, şi prisăci de stupi, fîneţe, oameni, copii mulţi, că aşa au venit deodată Siretul fără de veste, şi i-au apucat pe oameni prin case; carii au scăpat, prin copaci au scăpat. Herghelii de iepe au apucat apa şi puţintele au scăpat; turme de oi şi casele cu totul a bieţilor oameni le-au înnecat cu tot ce au avut". Ploaia este întotdeauna bine venită, dar în exces ea devine la fel de periculoasă ca oricare alt fenomen natural. Cum s-a întîmplat, de pildă, cu ninsorile anului 1740, regăsite într-o serie de însemnări. Un anonim din Şcheii Braşovului notează: "Cînd au umblat văleatu 1740 au căzut zăpadă în toate ţări foarte mari, ş-au perit oi şi altă marhă şi holdele. Şi a 2-a zi de Sîn Giori ( Sf. Gheorghe) au ninsu şi au stătut zăpada pînă a treia zi". Un Dumitru logofăt din Rîmnic ţine şi el să consemneze iarna grea şi efectele ei: "căndu au umblat anii Dmnului 1740 au căzut o iarnă foarte grea, cătu foarte s-au spăriiat oamenii dă iarnă... pentru că multe dobitoace au perit şi s-au speriat oameni că nu vor mai rămînia". Acelaşi an 1740 aduce brumă în mijlocul lui august - "la avgust dat-au o brumă mare, de-u stricat pînele, mălaiele, păpuşoi" - şi zăpadă în septembrie - "au mai ninsu în septemvrie în 18 zile şi au stătut 2 zile zăpada".
Seceta anului 1718 îl îndeamnă pe preotul P
