Au circulat zvonuri, la finele săptămânii trecute, că Europa ar fi supărată pe noi din cauza atitudinii noastre faţă de Kosovo şi că ar fi fost cât pe ce să ne facă o mustrare. Asta a fost cât pe ce să fie o ştire, dar, dat fiind tipicul profesionalism al presei româneşti, a rămas la stadiul de bârfă fără temei. E adevărat că îngrijorarea faţă de poziţia României în chestiunea Kosovo a existat, şi foarte serioasă, în primăvară, suficient ca orice om înţelept să priceapă că nu are sens ca România să facă opinie separată în chestiunea Kosovo dacă restul Europei este în consens.
Dar de atunci lucrurile
s-au schimbat. Planul Ahtisaari, din start moderat de teama contrareacţiilor (planul propune independenţa Kosovo doar treptat, sub supraveghere internaţională şi cu multe condiţii, şi nici nu o numeşte astfel) ar fi trebuit să fie deja în Consiliul de Securitate spre aprobare, dar nu a mai intrat şi nici nu e iminent să intre, pentru unicul motiv că, dacă intră acum, cade. Şi alte ţări europene s-au declarat contra, toate, ca şi noi, cu probleme interne de separatism (Spania, care are autonomişti şi separatişti în Ţara Bascilor şi Catalunia; Slovacia, care are unguri autonomişti, ca şi noi; Grecia, care are minorităţi în Tracia şi e singura ţară în afară de noi mai prietenoasă cu Serbia). Până să avem un consens european, relaţiile cu Vladimir Putin s-au degradat aşa de mult din cauza scutului antirachetă american (şi a otrăvirii de către agenţi ruşi a lui Litvinenko la Londra), că Rusia, dintr-o opozantă moderată şi care voia doar un troc, a devenit o opozantă vocală şi care blochează toată situaţia. Aşa că, sincer, orice ar face România nu prea contează. Nu a contat niciodată pentru Kosovo, dar într-o vreme mă temeam că ne stricăm degeaba relaţiile cu europenii. Realmente, momentul este depăşit şi, dacă Traian Băsescu o să continue să facă reclamă planului pa