Era o fetita cand a castigat trofeul Festivalului de la Mamaia cu melodia "Ochii tai". Dupa cativa ani de restriste, Ana Maria se relanseaza in muzica, dar si ca regizor si actrita de film. Nascuta in Salaj, are in ea fire de luptatoare.
Cer innorat
- Nu ne-am mai vazut de cinci ani si constat cu uimire ca fetita pe care am cunoscut-o s-a transformat din boboc in floare. Ai 20 de ani. Cum te simti la varsta aceasta solara?
- Bine. Senina. Impacata. Am transformat experienta acestor cinci ani care au trecut in ceva pozitiv. Daca tii minte, la precedentul interviu, tocmai ma pregateam sa plec de-acasa. Implinisem 17 ani si am avut curaj sa fac pasul. Visam demult sa ma mut la Cluj, fiindca Simleul, orasul nasterii si al copilariei mele, devenise prea stramt pentru aripile care-mi crescusera intre timp. Din banii stransi din concerte mi-am cumparat o pianina, pe care am instalat-o la Cluj, intr-o sala de studiu. Apoi am mers acasa, le-am spus parintilor ce-am facut si le-am explicat ca trebuie neaparat sa ma duc la Cluj si sa invat sa cant la pian. Dupa doua saptamani, eram deja in superba capitala transilvaneana, cu un loc asigurat intr-un liceu de elita si cu o camera inchiriata. Si de toate ma ocupasem singura! Am stat doi ani la Cluj. Doi ani care au reprezentat toata adolescenta mea. La Simleu traisem ca un sihastru. Nu aveam nici macar prieteni. Traiam ca-n lanturi, fiindca in mine crescuse dorinta de-a face muzica cu adevarat, de-a dovedi ca am un scop in viata si ca am puterea sa-l realizez. Dar dorinta mi-a fost amanata o vreme, fiindca dupa festivalul de la Mamaia, a trebuit sa-mi dau examenul de capacitate. Tata a pus piciorul in prag si mi-a zis ca nu exista vis fara scoala, ca venise momentul sa pun burta pe carte si sa invat. Asa am si facut. Numai ca, dupa cele sase luni de invatat, cand m-am intors in Bucuresti, am realizat ca
