Ieri dimineaţă, şi la Braşov a fost celebrată Ziua Imnului Naţional al României, o dată cu înălţarea Drapelului naţional. La orele 9.00, în Piaţa Tricolorului, lângă Primăria Braşov, a avut loc un ceremonial public de intonare a imnului de stat, „Deşteaptă-te române”. La eveniment au participat mai multe personalităţi ale Braşovului, printre care prefectul Aurelian Danu, preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, primarul George Scripcaru, precum şi reprezentanţi ai unităţilor militare din garnizoana Braşov, ai Poliţiei, Jandarmeriei şi braşoveni aflaţi pe acolo întâmplător sau sosiţi special cu acest scop. Proclamarea Zilei Imnului Naţional al României s-a făcut prin Legea nr.99 din 26 mai 1998, când s-a consfinţit faptul că ziua de 29 iulie este „Ziua Imnului Naţional al României - „Deşteaptă-te, române”, simbol al unităţii Revoluţiei Române din anul 1848. Versurile imnului naţional, „Deşteaptă-te române”, provin din poemul „Un răsunet”, publicat de Andrei Mureşanu în timpul Revoluţiei de la 1848. În câteva zile, acesta a fost pus pe note şi apoi intonat, pentru prima dată, la Râmnicu Vâlcea. De atunci, melodia a fost folosită în cele mai importante momente ale istoriei naţionale, în Războiul de Independenţă, în cele două războaie mondiale şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Ieri dimineaţă, şi la Braşov a fost celebrată Ziua Imnului Naţional al României, o dată cu înălţarea Drapelului naţional. La orele 9.00, în Piaţa Tricolorului, lângă Primăria Braşov, a avut loc un ceremonial public de intonare a imnului de stat, „Deşteaptă-te române”. La eveniment au participat mai multe personalităţi ale Braşovului, printre care prefectul Aurelian Danu, preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, primarul George Scripcaru, precum şi reprezentanţi ai unităţilor militare din garnizoana Braşov, ai Poliţiei, Jandarmeriei şi braşoveni aflaţi pe acolo