Într-un parc dintr-un oraş mic de provincie, cîţiva prieteni se feresc de soare la o partidă de table jucată la umbră, între copaci. Apatic şi parcă amorţit de căldură, timpul parcă s-a oprit în loc. Din cînd în cînd însă o discuţie pornită ca din senin "încinge" spiritele. Între două zaruri, oamenii mai povestesc, fără să îşi desprindă ochii de pe tabla de joc, despre te miri ce. Mă aşez pe o bancă alăturată şi trag cu urechea la discuţiile despre un trecut "glorios" pe care, personal, îl cunosc mai mult din poveşti.
- 3-2 nu dădeai nici pe vremuri, cînd erai chipeş şi se uitau colegele după tine dimineaţa, cînd ajungeai la birou, spune un domn grizonant. Priveşte atent la mutarea pe care o face partenerul său, îşi trece palma peste fruntea asudată şi-şi face vînt cu basca.
- E bun şi 3-2, dacă ştii ce să faci cu el... Lasă, nici cu tine nu mi-era ruşine. Te purtai numai cu cravată, la patru ace. Mioara nu te lăsa să pleci la serviciu decît aşa. Ferchezuit. Erau alte vremuri atunci. Cald sau frig, te îmbrăcai altfel. Cămaşă, costum, cravată. Femeile se îmbrăcau şi ele altfel.
- Lumea s-a schimbat. Eu am ieşit la pensie în â96. Directorul de atunci a fost dat afară. Au cumpărat fabrica francezii, acum produc piese pentru biciclete. Au încercat cu şeminee, dar lumea e obişnuită cu sobele din teracotă şi nu au avut mare succes.
- Ai rămas cu dorul de maşini de război?! Acum nu se mai fac războaie cu maşini. Te termină cu economia. Îţi cumpără industria. Munceşti pentru ei şi cumperi mîncare tot de la ei. Noroc cu căpşunarii care aduc bani în ţară. Muncesc de dimineaţă pînă noaptea şi apoi vin să le construiască copiilor casă aici.
- N-au ce face. Ăsta a fost un lucru bun în trecut... 5-3, poartă-n casă! Nene, dar mai lasă-ne şi pe noi să cîştigăm (un domn mărunţel pufăie înfundat în faţa zarurilor norocoase ale amicului său. Îşi prop
