Poliţia din Agra (India), oraşul unde este situat celebrul mausoleu Taj Mahal, are o nouă misiune: aceea de a "vâna" mijloacele de transport locale numite tuk-tuks, pe motiv că motorul acestora
Poliţia din Agra (India), oraşul unde este situat celebrul mausoleu Taj Mahal, are o nouă misiune: aceea de a "vâna" mijloacele de transport locale numite tuk-tuks, pe motiv că motorul acestora "otrăveşte" nepermis de mult atmosfera. La origini, tuk-tuks-urile (vehicule pe trei roţi) nu erau motorizate, ci trase de oameni.
Mai târziu, le-au fost ataşate nişte pedale şi, de câteva decenii, au fost prevăzute cu motoare pe benzină. Ineditul mijloc de transport a fost declarat unul dintre cele mai poluante vehicule, dat fiind că nu este prevăzut cu niciun dispozitiv antipoluare şi foloseşte, de obicei, combustibil de proastă calitate.
Interzicerea acestora în împrejurimile impresionantului monument Taj Mahal reprezintă o nouă încercare de protejare ecologică a acestuia (în primăvara acestui an, marmura, fildeşul şi pietrele sale preţioase au fost supuse unor operaţiuni de înlăturare a impurităţilor). Proprietarii de tuk-tuks-uri au fost sfătuiţi să renunţe la combustibilul lichid şi să folosească biogaz.