O treime dintre salariaţii Plafar Bucureşti se află pe lista de disponibilizare. Planul de restructurare al producătorului de plante medicinale prevede desfiinţarea unui număr de 110 posturi dintr-un total de 328.
Potrivit unor reprezentanţi din cadrul societăţii, interesul angajaţilor pentru aceste disponibilizări a fost unul deosebit de mare, ca urmare a salariilor compensatorii care vor fi oferite. Măsurile de protecţie socială de care ar urma să se bucure cei care părăsesc Plafar au convins un număr de aproximativ 200 de persoane să depună cereri de disponibilizare.
Propunerea de reducere de personal va fi supusă aprobării în şedinţa de guvern de mâine, iar în situaţia în care va fi aprobată, în termen de 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, toate persoanele care ocupă posturile aflate în anexa programului de restructurare vor fi concediate. (L.H.)