Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mall de 130 milioane de euro la Constanţa

Publicat in Adevarul, luni 30 iulie 2007 ·

Compania imobiliară Meinl European Land din Austria va investi circa 130 milioane de euro într-un centru comercial din Constanţa, cu o suprafaţă de 60.000 de metri pătraţi, după ce a semnat

Compania imobiliară Meinl European Land din Austria va investi circa 130 milioane de euro într-un centru comercial din Constanţa, cu o suprafaţă de 60.000 de metri pătraţi, după ce a semnat un contract de cumpărare a proiectului, a anunţat, vineri, dezvoltatorul. Reprezentanţii Meinl au arătat că acest centru va aduce un randament de 9%, se arată într-un comunicat al firmei remis Bursei din Viena.

Compania urmează să încheie, în perioada imediat următoare, contracte pentru alte şapte proiecte, în valoare de 400 milioane de euro, care vizează centre comerciale şi de retail în diferite oraşe din România. Meinl a anunţat, în luna iunie, că va investi până la 700 milioane de euro pentru construcţia a nouă centre comerciale pe piaţa românească.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum 42 minute
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 17 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum o ora
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°