- dar părerile sînt împărţite -
Marţi, 17 iulie, un stadion întreg s-a adunat pentru a gusta o felie consistentă din istoria muzicii. Unii au spus că abia cu acest concert comunismul va lua sfîrşit în România, dar Rolling Stones au cîntat şi în China şi pînă acum nu sînt semne că s-ar fi întîmplat mare lucru. Mai mult, autorităţile chineze le-au interzis să cînte în concertul cu pricina "Brown Sugar", invocînd aluzii sexuale de inspiraţie imperialistă. Dincolo de orice ideologie şi de tributul adus cuplului Jagger/Richards pentru propăşirea rockului, am ales să ne conversăm oarecum în contradictoriu. Dar numai de dragul muzicii.
M.F.: Săptămîna asta, domnul Mick Jagger a împlinit 64 de ani. Orice dileme vom fi avînd despre ce a însemnat concertul Rolling Stones de la Bucureşti, cred că trebuie să ne punem de acord că omul ăsta trebuie firitisit cu tot dragul din lume. Scurt pe doi: "La mulţi ani & alte d-alde d-astea!".
M.C.: De acord. Cu atît mai mult cu cît nu ştiu un alt rocker care, la vîrsta asta, să fie mai energic pe scenă (Billy Idol are, totuşi, "doar" 52 de ani). Stones sînt nişte supravieţuitori, asta e clar, şi UNESCO ar trebui să-i ducă să concerteze în fiecare locşor de pe glob. O datorie de onoare faţă de istoria rockului. Nu neapărat pentru a le auzi muzica (atît cît a mai rămas din ea), ci pentru a (mai) fi văzuţi. Românii le-au ascultat muzica prin anii â60-â70, era timpul să-i şi vadă. Altfel, ar fi rămas doar o iluzie rock din altă parte a lumii.
M.F.: Eu, unul, nu m-aş grăbi să construiesc din acest concert imaginea unei datorii de onoare la care orice român cu tendinţe cosmopolite ar fi fost obligat să privească cu deferenţă. E cît se poate de adevărat că nu în orice zi ai şansa să te întîlneşti cu istoria muzicii rock în carne şi oase, cum la fel de adevărat este că nu prea cred să existe alte trupe mai predispuse
