Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de oameni au primit apă pentru două zile

Publicat in GAZETA de SUD, luni 30 iulie 2007 ·

Sute de persoane din oraşul Ocnele Mari şi din comuna Stoileşti din judeţul Vâlcea au primit vineri 10.000 de litri de apă. Oamenii au aşteptat cisterna Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea cu butoaiele la poartă. În cartierul Ocniţa din Ocnele Mari era vineri mare agitaţie. Cele aproximativ 200 de persoane care au rămas fără apă fuseseră înştiinţate că în zonă trebuie să sosească cisterna pompierilor. În stradă, în faţa locuinţelor, oamenii îşi aşezau butoaiele pentru le umple cu apă care să le asigure necesarul pentru două, trei zile. În Ocniţa, fântânile au secat. Chiar dacă aici există şi reţea de alimentare cu apă, oamenii suferă de sete pentru că nu mai e apă nici în bazine. „E secetă mare. Cod roşu, ce să mai! Nu mai avem apă de băut”, a spus Ion Stamate, locuitor al cartierului Ocniţa. O femeie care aranjează de zor butoaiele povesteşte cum a rămas zona fără apă. „Nu plouă, mamă, deloc şi am rămas fără apă de la seceta asta. Fântânile au secat, nici la robinet nu mai avem apă, iar în grădini s-a uscat tot. Aveam în grădină nişte castraveţi de îţi era mai mare dragul de ei, dar de la arşiţa asta s-au ales dracii de ei. În fântâni, în loc de apă, e nisip curat. Noroc că vin pompierii şi ne aduc apă. E bună apa pe care ne-o aduc şi de băut, şi de gătit. Nu ţin cont, ne umplu toate butoaiele pe care le avem. Ne dau cam 30 de litri de apă de localnic“, spune femeia. În zonă apare după un sfert de oră şi maşina pompierilor care opreşte în fiecare loc în care sunt aşezate butoaie. Oamenii se îmbulzesc să stea cât mai în faţă, ca pompierii să le umple butoiul ori găleţile şi să plece mai repede cu apa acasă. Cei care au butoaie de capacitate mai mică se simt dezavantajaţi faţă de cei care le au mai mari şi se iau la ceartă. „Nu e corect. Noi am luat 100 de litri de apă pentru cinci persoane, în timp ce doi oameni au luat 50 de litr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 14 decembrie 2024. Zodia acaparată de griji

Cancan acum 12 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 14 decembrie 2024. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent. Este o zi în care vei obține mult mai ușor rezultatele dorite fără să încerci să te impui, mai ales în familie. Fiecare vrea să se

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 10 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 9 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 12 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Două fetiţe, rănite în urma unui accident rutier cu 10 victime în Giurgiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum 12 ore
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, 13 decembrie, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi c

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 8 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 8 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Nancy Pelosi, fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor, a fost spitalizată în timp ce se afla într-o delegaţie oficială în Luxemburg

Adevarul acum 12 ore
Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spitalul din Luxemburg după ce „a suferit un traumatism în timpul unui angajament oficial”, potrivit unei declaraţii emise vineri de bir

Ungaria spune că a găsit o soluţie pentru plata gazelor ruseşti fără a încălca sancţiunile americane

HotNews acum 12 ore
Ungaria a găsit o soluţie care îi va permite să plătească pentru gazele ruseşti livrate prin conducta Turkstream din Bulgaria fără a încălca sancţiunile americane, a anunţat vineri ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, fără a da de

Incendiu într-o cameră a unui centru de educaţie incluzivă din Tg Jiu / 9 copii s-au autoevacuat

News.ro acum 11 ore
Pompierii din Gorj intervin, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-o cameră a unui centru de educaţie incluzivă din Tg Jiu. ”Incendiu într-o camera la centru de educaţie incluzivă situat pe str. Dumbravă din mun. Tg Jiu.

Vremea

București
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

3°/9°
Iasi
acum

-6°
sâm.

-6°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/7°
mar.

7°/12°
Constanta
acum

-4°
sâm.

-4°/6°
dum.

3°/6°
lun.

2°/7°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

2°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/4°
mar.

4°/11°