O mamă tănără din Focşani şi-a inecat copilul de numai o lună ţinăndu-l cu capul indesat in rău pănă n-a mai mişcat. Un director de şcoală a fost bătut măr de elevi, nu se ştie din ce motiv. Un popă a fost alergat pe uliţă de o ceată de enoriaşi enervaţi. Un nepot şi-a legat bunica in debara pentru că cerea prea des de măncare. Şeful statului, pe cănd era primar general, işi ameninţa adjunctul că ii articulează un cap in gură. Recent a smuls telefonul unei jurnaliste, iar comentariul din intimitate, cel care indică convingerile adănci, era unul pur rasist.
Media care sfredeleşte coclaurii şi ajunge in pustietăţile mele de la Săngeru e exclusiv vizuală. Varianta scrisă ajunge rar, in forma pachetului cu salam, brănză şi ceapă al muncitorilor. Ea este datată de acum o lună sau un an, iar provenienţa ţine de generozitatea neamurilor de la oraş. Acestea străng ziare pentru impachetat, cadou rafinat destinat neamurilor de la ţară pe care le vizitează sporadic.
Televizorul, ziceam, mi-a livrat in această dimineaţă două ştiri cutremurătoare. La iarnă, sună prima, după ce seceta a părjolit două treimi din Romănia agricolă, nu vom avea zăpadă. E o ştire care anunţă un cataclism. Deficitul de cont curent in apă al pămăntului este cumplit. Iarna cu zăpadă era varianta de rezervă a agriculturii de supravieţuire. Dumnezeu, aflu cu anticipaţie, ne va confisca şi iernile.
A doua ştire ţine de absurdul săngeros al unui ev mediu care, iată, a renăscut. Pe undeva prin Banatul sărbesc un scelerat a impuşcat in stradă opt concetăţeni. I-a luat la ochi cu arma de vănătoare şi i-a ucis ca pe iepuri. Vănătorul, după nume, e sărb. Vănatul, exclusiv romănesc. Televizorul nu-mi spune mai multe.
In lecturile mele din tinereţe au figurat şi unele legate de cruzimea războaielor balcanice. Ura alimentată de principii sangvine de generaţii ră
