Ministrul liberal al sanatatii, Eugen Nicolaescu, isi propunea anul trecut sa revolutioneze sistemul de sanatate mintala, sa-l adapteze standardelor UE si nevoilor beneficiarilor.
Sa-l elibereze de vechile reflexe, acuzate de filosoful francez Michel Foucault la sfarsitul secolului al XX-lea, ale excluderii si institutionalizarii membrilor societatii considerati „irationali” pentru ca tulbura ordinea stabilita.
Sa recunoastem ca atunci cand vorbim despre sanatatea mintala ne gandim inca la ospicii, la Sapoca sau la „9”, la Poiana Mare sau Bolintin Vale. O asociem automat cu boala psihica severa, cu recluziunea, cu mizeria. Daca intamplator ne este adusa brusc si dureros in cotidian de imaginile TV cu spitale psihiatrice ruinate si fiinte neajutorate, suntem revoltati de conditii.
Dar nu ne intereseaza ce se intampla inauntru atat timp cat „nebunia” este izolata intre ziduri renovate, pazita de gardieni, ascunsa in paduri sau intre dealuri, indepartata de lumea noastra ordonata, rationala, normala. Daca infernul este celalalt, atunci „un celalalt” cu probleme de sanatate mintala este privit ca mai rau decat iadul.
Prejudecatile intolerante si spaima de necunoscut, poate si de contaminare, stigmatizeaza, marginalizeaza boala mintala desi ea nu mai este de mult doar un accident exceptional. Societatea muncii si a consumului, multiplicarea identitatilor, abstractizarea contactului uman au produs nu numai progres si prosperitate, ci si dereglari psihosomatice la 20% din populatia adulta a planetei.
Pe langa maladiile modernitatii, romanii au mostenit de la comunismul totalitar un fond patologic cauzat de violenta puterii si lipsa posibilitatii de satisfacere a nevoilor elementare. Nu este de mirare ca incidenta tulburarilor mintale la suta de mii de locuitori este mai mare in Romania decat in statele care au ader