- Diverse - nr. 148 / 1 August, 2007 Ideea producerii unei arme de lupta care sa imbine, intr-un tot unitar, armamentul, protectia personalului, mobilitatea, puterea de izbire si diminuarea moralului adversarului, s-a nascut inca din antichitate, dar s-a realizat la 1 septembrie 1916, in timpul Primului Razboi Mondial, mai exact, in batalia care a avut loc pe raul Somme, cand, "in aplauzele infanteriei", Franta a folosit pentru prima data CARUL DE LUPTA (TANCUL) impotriva Germaniei. Pentru Romania, noul context international creat la sfarsitul Primului Razboi Mondial si infaptuirea unitatii nationale a poporului roman, in frontierele stabilite prin tratele de pace, au ridicat noi probleme politicii de aparare a tarii. La 1 august 1919, conducerea Romaniei a hotarat infiintarea primului batalion de tancuri, dislocat in garnizoana Mihai Bravu. Perioada interbelica a reprezentat etapa de zamislire a tancurilor ca arma in cadrul trupelor de uscat ale Armatei Romane. La inceputul celui De-al Doilea Razboi Mondial, Armata Romana avea in compunere o divizie blindata si alte unitati, subunitati si formatiuni de care de lupta (tancuri); era mult, era putin, dar comparativ cu alte armate si la nevoile operationale ale Romaniei, era foarte putin. Tanchistii romani au luptat in cele doua campanii din est si vest din cel De-al Doilea Razboi Mondial; eroismul lor, jertfele date si rezultatele obtinute au facut ca arma pe care o reprezentau sa fie asezata la loc de cinste intre alte genuri de arme participante la razboi, afirmand astfel, fara teama de a gresi sau exagera, ca "tancul a fost regele neincoronat al ultimei conflagratii mondiale". Dezvoltarea armei tancuri a determinat si formarea unei noi elite militare caracterizata prin darzenie, curaj, camaraderie, unitate, spirit de sacrificiu, capacitate de a actiona rapid si eficient chiar in conditii de izolare si, nu in ultimu