Şi noi zicem că un moment in căderea lui Traian Băsescu il constituie cel intruchipat de Legea pensiilor. Nu impărtăşim insă opinia potrivit căreia domnia sa ar fi pierdut in sondaje pentru că s-a opus Legii pensiilor.
Un sondaj Gallup dat recent publicităţii avertizează că Traian Băsescu a coborăt de la 63% in mai la 23% in iulie, trecănd printr-o valoare intermediară de 50% in iunie. Nu credem o iotă in sondaje, mai ales cănd sunt difuzate la o distanţă apreciabilă de momentul crunt al verificării prin exerciţiul realităţii: alegerile.
Cel despre prăbuşirea lui Traian Băsescu ne oferă un prea mare salt al lui Călin Popescu Tăriceanu pentru a nu bănui dincolo de el speranţele mai mult sau mai puţin deşarte ale liberalilor.
De altfel, inainte şi după acest sondaj, alte instituţii de pipăire a capitalului politic s-au grăbit să-l prindă pe Traian Băsescu de ceafă şi să-l tragă in sus.
Atăt de tare şi atăt de brusc, că am ameţit şi noi, lectorii acestor sondaje,
d-apoi Traian Băsescu, victima operaţiei!
Ca atare, nu credem că Traian Băsescu a căzut atăt de rău in trei luni.
A căzut mai puţin. A căzut, totuşi.
In disperarea de a găsi o explicaţie, analiştii mai mult sau mai puţin independenţi au tăbărăt pe afacerea cu Legea pensiilor.
Traian Băsescu şi-ar fi pierdut o parte importantă a capitalului electoral pentru că ar fi fost contra Legii pensiilor.
Şi cetăţenii Romăniei, intre care pensionarii şi cei legaţi de soarta acestora constituie o parte substanţială, l-au sancţionat pe domnul preşedinte.
Şi noi zicem că un moment in căderea lui Traian Băsescu il constituie cel intruchipat de Legea pensiilor.
Nu impărtăşim insă opinia potrivit căreia domnia sa ar fi pierdut in sondaje pentru că s-a opus Legii pensiilor.
Şi din simplul