- Cultural - nr. 149 / 2 August, 2007 Invatamantul romanesc se tot reformeaza de saptesprezece ani, fara sa se si vada semnele unei schimbari fundamentale, ale unei modificari substantiale de perceptie, de viziune si de mentalitate. Atata vreme cat educatia va fi dependenta intr-o masura covarsitoare de politic si de politica, atata timp cat descentralizarea va ramane mai degraba un deziderat decat o realitate practica, nu prea sunt sanse ca invatamantul romanesc sa se indrepte spre o traiectorie a performantei si a competitivitatii cu cel european. Reforma educatiei a inceput, in Romania, cu pasi timizi, imediat dupa 1990, pentru a capata un puternic impuls in perioada cand functia de ministru al invatamantului era indeplinita de profesorul Andrei Marga. A urmat ceea ce stim cu totii: fiecare guvern a aplicat in practica propria sa viziune asupra educatiei, anihiland eforturile anterioare si venind mereu cu initiative "noi", dar nu neaparat adecvate realiltatilor romanesti. S-au modificat, astfel, structuri si planuri de perspectiva, s-au demolat unele initiative benefice, au fost restructurate si reformate componente ale educatiei care erau altfel functionale, s-a apelat la improvizatii si la demersuri pripite, preluate rapid, lautareste. Tot acest elan reformist ce tinde sa se eternizeze nu are insa deloc sorti de izbanda in absenta unei stranse legaturi cu realitatea concreta a sistemului de invatamant si a unei certe vointe politice conjugate care sa il concretizeze. Evident ca solutii exista, evident ca exista si un potential capabil sa conduca la dezvoltarea sistemului de invatamant romanesc. Cu conditia ca o data cu schimbarea guvernelor sa nu se schimbe si viziunea asupra educatiei si sa nu avem, in acest fel, parte, din patru in patru ani, de noi experimente si avanturi reformiste, care sa bulverseze, iar si iar, un sistem greu de reechilibrat apoi. Contin