Coji de seminte mucuri de tigara pahare de unica folosinta de bere si de suc sticle de plastic servetele si hirtii bilete pungi de plastic ambalaje divers colorate meduze covrigi piine resturi de tot felul care mai de care mai variate salam alge borcane de iaurt cel mai adesea danone cu fructe sau simplu bucati de jucarele stricate resturi de gogoasa coji de banana papuci petale de trandafir roz…
Nu, nu exagerez, asta e marea in care am inotat plecind de la mal si trecind dincolo de geamandura unde incercam sa gasesc o bucata de mare nemaculata.
Evident, inceputul articolului ar fi trebuit sa fie: litoralul Marii Negre romanesti e o cloaca nenorocita. Nu din vina sau neglijenta autoritatilor (desi acestea incurajeaza si sustin fenomenul acesta de masa prin lipsa masurilor punitive – amenzile usturatoare ar mai curata din probleme), nu, nici vorba, m-am convins a n-a oara, daca mai trebuia sa ma conving totusi, desi de la an la an uit si ma reintorc aici.
Pur si simplu nu mai cred in discursul in care se paseaza responsabilitatile pe umerii autoritatilor. De fiecare data aud acelasi lucru la stiri si citesc prin ziare: mizerie, gunoi, lucru de mintuiala. Niciodata, insa, oamenii, indivizii, cetatenii sau cum s-or mai putea numi ei, nu-s vinovati sau responsabili de ce se intimpla. Niciodata n-am auzit spunindu-se pe undeva ca romanii au un obicei adinc incetatenit, as spune chiar un fel de habitus, acela ca acolo unde maninca fumeaza beau si urmarea fiziologica n-o mai numesc, acolo lasa tot ce ramine in urma acestor acte si activitati, respectiv, munti intregi de gunoaie, apoi stau bine mersi printre ele fara sa-i deranjeze, agreseze etc. in vreun fel, ba, din contra, pare a fi chiar mediul lor obisnuit.
Ceea ce nu inteleg eu este cum de reclama autoritatile pentru mizeria in care au fost nevoiti sa-si petreaca cele cite
