Compania arădeană Bermo Group a anunţat că va investi 8,5 milioane de euro într-un proiect imobiliar care va fi dezvoltat în Braşov pe 10.000 de metri pătraţi.
Investiţia urmăreşte construcţia de apartamente şi se află în etapa de elaborare a documentaţiei tehnice. „Am achiziţionat terenul în cursul lunii iulie, alegând să ne extindem în Braşov deoarece, potrivit studiilor proprii, oraşul are un potenţial de dezvoltare ridicat, iar cererea de locuinţe este în creştere”, a anunţat directorul de marketing al Bermo Group, Flavius Eşnican. Finanţarea proiectului va fi asigurată în proporţie de 15% din surse proprii şi 85% din credite bancare.
Compania vizează, pentru următorii doi ani, realizarea unor investiţii de peste 70 de milioane de euro în proiecte rezidenţiale în mai multe oraşe mari. Compania arădeană Bermo Group a anunţat că va investi 8,5 milioane de euro într-un proiect imobiliar care va fi dezvoltat în Braşov pe 10.000 de metri pătraţi.
Investiţia urmăreşte construcţia de apartamente şi se află în etapa de elaborare a documentaţiei tehnice. „Am achiziţionat terenul în cursul lunii iulie, alegând să ne extindem în Braşov deoarece, potrivit studiilor proprii, oraşul are un potenţial de dezvoltare ridicat, iar cererea de locuinţe este în creştere”, a anunţat directorul de marketing al Bermo Group, Flavius Eşnican. Finanţarea proiectului va fi asigurată în proporţie de 15% din surse proprii şi 85% din credite bancare.
Compania vizează, pentru următorii doi ani, realizarea unor investiţii de peste 70 de milioane de euro în proiecte rezidenţiale în mai multe oraşe mari.