La editia din acest an a nationalelor de box pentru seniori, printre cei 91 de pugilisti care s-au aliniat la start s-au numarat trei reprezentanti ai Clubului Sportiv Municipal, Florin Ivan, Florin Christescu si Sabin Petrea. Doi dintre ei, Ivan si Petrea si-au asigurat deja medaliile de bronz, ei urmind sa-i intilneasca astazi in semifinale pe ploiesteanul Daniel Enache, component al lotului national si respectiv Iulian Novac din Timisoara. Florin Christescu a boxat aseara, insa pina la inchiderea editiei, rezultatul meciului nu ne-a parvenit.
"Sint foarte bucuroasa ca avem deja acontate doua medalii, iar surpriza placuta a venit de la Petrea, campionul de juniori reusind o evolutie foarte buna care i-a adus si locul al treilea. Sper ca si celalalt reprezentant al nostru sa cistige in primul meci, iar ceilalti doi sa schimbe bronzul in argint", a declarat Tinca Amza, Directoarea CSM-ului.
Organizare mediocra si dezinteres din partea publicului
Cu toate ca accesul spectatorilor la primele gale de box din ultimul
act al Campionatului National de box pentru seniori a fost gratuit,
publicul nu s-a inghesuit sa vina la sala. De exemplu, primele 13
meciuri din prima zi de concurs au fost urmarite de aproximativ 20
de spectatori, numarul oficialilor si concurentilor fiind insa de doua
ori mai mare decit al spectatorilor.
O alta problema este cea a lipsei aerului conditionat. Desi in sala sint doua aparate de aer, ele nu sint utilizabile, deoarece, potrivit declaratiei administratorului acestei sali, aparatele au fost defecte inca de la montare. Mai mult, in sala lipsesc opt becuri dintr-un total de 32, patru dintre acestea fiind chiar in jurul ringului.
La editia din acest an a nationalelor de box pentru seniori, printre cei 91 de pugilisti care