Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Instrucţie cu electricienii

Publicat in GAZETA de SUD, joi 2 august 2007 ·

Elevii lui Marian Bondrea s-au distrat cu gruparea judeţeană, iar astăzi vor ridica un pic ştacheta, municipalii urmând să întâlnească pe Internaţional Curtea de Argeş, care evoluează în Liga a III-a.

CSM Vâlcea a disputat marţi seară o nouă partidă de verificare, în compania formaţiei Hidroelectra Râmnicu Vâlcea, care activează în Liga a IV-a. Elevii lui Marian Bondrea şi Mitică Teleşpan nu au avut probleme în faţa electricienilor, de care au dispus, fără emoţii, cu 6-0, partidă în care s-a remarcat nou-venitul Bucă, autor a trei reuşite. Au mai marcat Şerban, Vlăduţi şi Trăistaru. Echipa olteană a folosit următorul unsprezece în disputa cu Hidroelectra: Jeremy Uhl - Sima, D. Şerban, Cilean, Moldovan - Cristopher, J. Pierre, Trăistaru, E. Popescu - Radovanovic, Bucă.

Azi cu Internaţional Curtea de Argeş

CSM va continua seria partidelor amicale astăzi, de la ora 18.00, formaţia din Zăvoi urmând să evolueze în deplasare, pe terenul echipei Internaţional Curtea de Argeş, patronată de omul de afaceri vâlcean Benone Lazăr. Vă reamintim că la gruparea gazdă a partidei, care va activa în Liga a III-a, alături de FC Oltchim, au plecat de la CSM o serie de titulari din campionatul trecut: Pampea, Dumitru, Budean şi Bier, alături de Ionuţ Murineanu, cel care dezertase de la Râmnicu Vâlcea după meciul din Cupa României, contra Rapidului. Craioveanul Marian Bondrea spune că nu s-a decis dacă îi va păstra în lot pe cei doi francezi şi pe american, pe care-i are în probe. „După partida amicală cu Progresul (mâine - n.r.), vom încerca să sudăm o echipă, iar după disputa de la Curtea de Argeş voi decide dacă toţi cei trei străini rămân sau nu la noi“, a punctat Bondrea.

Pampea, definitiv la Inter

Conducerile echipelor Internaţional Curtea de Argeş şi CSM Vâlcea s-au înţeles cu privire la transferul portarului Florin Pamp

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 25 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 23 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 40 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 39 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 40 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°