Un bărbat a ajuns ieri-dimineaţă la spital după ce a derapat cu maşina pe care o conducea şi a produs un accident rutier. Incidentul a avut loc la ora 6.45, pe DN 7, la kilometrul 213+350m, pe raza localităţii Brezoi, când conducătorul unui autoturism Ford Focus, în timp ce se deplasa din direcţia Râmnicu Vâlcea spre Sibiu, într-o curbă, pe un carosabil umed, a pătruns pe sens opus, a lovit un parapet din beton, după care a fost acroşat de un tir Scania, condus regulamentar din sens opus de Ion S., de 52 de ani, din municipiul Satu Mare. Primele cercetări ale poliţiştilor prezenţi la faţa locului indică faptul că şoferul Fordului a încercat să depăşească o coloană de maşini fără să se asigure. Potrivit lui Eugen Mănescu, directorul Autorităţii Naţionale a Drumurilor Vâlcea, circulaţia a fost blocată pe un sens între orele 8.30 - 10.30. În urma impactului, conducătorul autoturismului Ford a fost grav rănit, fiind transportat la Spitalul Judeţean Sibiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Un bărbat a ajuns ieri-dimineaţă la spital după ce a derapat cu maşina pe care o conducea şi a produs un accident rutier. Incidentul a avut loc la ora 6.45, pe DN 7, la kilometrul 213+350m, pe raza localităţii Brezoi, când conducătorul unui autoturism Ford Focus, în timp ce se deplasa din direcţia Râmnicu Vâlcea spre Sibiu, într-o curbă, pe un carosabil umed, a pătruns pe sens opus, a lovit un parapet din beton, după care a fost acroşat de un tir Scania, condus regulamentar din sens opus de Ion S., de 52 de ani, din municipiul Satu Mare. Primele cercetări ale poliţiştilor prezenţi la faţa locului indică faptul că şoferul Fordului a încercat să depăşească o coloană de maşini fără să se asigure. Potrivit lui Eugen Mănescu, directorul Autorităţii Naţionale a Drumurilor Vâlcea, circulaţia a fost blocată pe un sens între orele 8.30 - 10.30. În urma impactului, conducătorul autoturism