Dumitru Iordache (Foto: EvZ)
Dumitru Iordache e astazi vaduv si pensionar. Are 66 de ani si astazi isi sarbatoreste in tihna ziua de nastere. Acum 3 decenii, insa, pe 2 august 1977, aniversarea si-o traia printre ortacii sai, in curtea Minei Lupeni, la greva care l-a panicat chiar si pe dictator. Dumitru Iordache e fost grevist si un supravietuitor.
Apartament cu doua camere, ca oricare altul, din Valea Jiului, curat, dar cu putina igrasie, undeva in oraselul minier Lupeni.
Un ins inalt, corpolent, cu voce calma si timbru apasat, face oficiile de gazda asemeni unui majordom cu lectia invatata in casele regale. Omul ne intampina cu o gluma despre locuinta-”pestera” in care ne primeste si pune iute de cafea.
Greva cu „premeditare”
Revoltei i s-a alaturat de foame, din cauza umilintelor si manat de sentimentul nedreptatii. Pe 30 iulie 1977, Iordache se afla la Lupeni, in curtea exploatarii la care trudea stahanovist ca sa „dea tarii cat mai mult carbune”. A luat cuvantul si le-a vorbit ortacilor, s-a consultat cu ei si au decis ca dimineata urmatoare sa opreasca lucrul si sa declanseze greva.
„Inaintea grevei am intrebat la celelate exploatari daca ortacii ne vor sustine. S-au solidarizat cu noi, cei de la Lupeni, si minerii de la Aninoasa, Uricani si Lonea. Apoi am hotarat ca nu are rost sa ne certam cu secretarul de sindicat, Savu, care ne-a aratat decretul prezidential publicat in „Scanteia”. Fata de altii, asta era un peste mic”, povesteste Iordache.
Pe 1 august, la ora 5.30, s-au strans in curtea exploatarii 500 de oameni. Venise si Militia, insa grevistii i-au somat pe cei in uniforma ca, daca vor trece dincolo de Poarta 2, „va fi macel”. Apoi, lucrurile si-au urmat cursul care le-a introdus in istorie.
Ministrul minelor, Babalau, si primul-ministru, Verdet, trimisi de Ceausescu, au
