Magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) au amanat joi, pentru data de 9 august, judecarea recursului procurorilor impotriva deciziei Curtii de Apel Bucuresti (CAB) privind ridicarea interdictiei de parasire a localitatii in cazul consultantului international Vadim Benyatov, acuzat de spionaj in dosarul privatizarilor strategice, informeaza Rompres.
Motivul amanarii a fost faptul ca avocatul lui Vadim Benyatov a cerut timp pentru a studia motivarea deciziei Curtii de Apel Bucuresti, dar si motivele de recurs ale Parchetului, depuse, joi, in instanta.
Marti, Curtea de Apel Bucuresti a hotarat revocarea masurii de prelungire a interdictiei impuse lui Vadim Benyatov de a parasi localitatea, constatand ca masura preventiva este ilegala si nu se justifica.
Vadim Benyatov, director al firmei Credit Suisse First Boston Europe Ltd Londra (CSFB), este urmarit penal pentru spionaj si subminarea economiei nationale. El este cercetat in stare de libertate, dupa ce judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au decis eliberarea acestuia din arestul preventiv, dar si a functionarilor ministeriali Mihai Radu Donciu si Dorinel Mucea si a consultantului international Stamen Stancev, inlocuind masura arestarii lor cu obligatia de a nu parasi Bucurestiul.
In cazul lui Vadim Benyatov Don, cercetarile au fost extinse si pentru infractiunea de subminare a economiei nationale. Anchetatorii au stabilit ca el a folosit informatii din Ministerul Economiei si Comertului si de la Nuclearelectrica, pentru achizitionarea de energie electrica in favoarea grupului multinational Marco, in dauna economiei nationale.
Cei patru inculpati sunt acuzati de spionaj si constituirea unui grup infractional organizat, cu scopul de a obtine si transmite informatii despre privatizarea unor mari companii de stat romanesti. Magistratii Inal