Cu putin timp inainte de alegeri, in 2004, se infiinteaza Institutul Revolutiei Romane din Decembrie 1989. Presedintele Institutului devine Ion Iliescu. La vremea infiintarii Institutului, s-au ridicat numeroase obiectii privind rostul unui asemenea centru de cercetare. S-a obiectat ca Institutul nu este decit o forma mascata de a propaga ideile oficiale despre Revolutia romana, sustinute de Ion Iliescu. O alta obiectie a fost ca se acorda sinecuri unor istorici apropiati de fostul sef al statului. Institutul functioneaza cu bani publici: in 2005 a avut un buget de 24,4 miliarde de lei vechi, iar in 2006 a fost suplimentat la 33, 8 miliarde de lei.
Obiectiile initiale au un corespondent in realitate. Conform Legii de functionare a Institutului, sint doua organisme de conducere: Consiliul Stiintific – cu rol consultativ, si Colegiul National, format din 25 de persoane: toate au fost numite de Ion Iliescu (pe lista se gasesc, printre altii, Gelu Voican Voiculescu, Dan Iosif, Sergiu Nicolaescu, Alexandru Mironov, Razvan Theodorescu). Sa facem precizarea ca Ion Iliescu, in calitate de presedinte al Romaniei, a avut piinea si cutitul si la numirile directorului general – Claudiu Iordache, si a directorului general adjunct – Ioan Scurtu.
Ce istorici au fost interzisi de Ioan Scurtu
Istoricul Bogdan Murgescu urma sa coordoneze cel de-al doilea numar al publicatiei Institutului, Clio, programat sa apara in 2006. Dupa ce au fost strinse colaborarile si incheiata redactarea, numarul din Clio coordonat de Bogdan Murgescu a fost intimpinat cu ostilitate de membrii Consiliului Stiintific. Practic, a fost blocat de la publicare din cauza voturilor impotriva acordate de majoritatea istoricilor din Consiliu: Ioan Scurtu, Marian Cojoc, Alesandru Dutu, Alexandru Osca, Mihai Iacobescu, Gheorghe Onisoru si Ion Alexandrescu. Din marturisirile lui bogdan Murgesc